Enrique, înaintea meciului cu Eibar: "Soarta titlului este în mâinile noastre"
13.03.2015, 18:55Barcelona a preluat şefia clasamentului în La Liga, după ce rivala Real Madrid a pierdut cinci puncte în ultimele două meciuri, în timp ce catalanii au înregistrat opt victorii în ultimele nouă dispute, singurul pas greşit venind pe teren propriu, 0-1 cu Malaga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barca mai are doar o etapă până la El Clasico, partida care se va desfăşura pe 22 martie, în direct la Digi Sport 1. Meciul cu Eibar este însă prioritar pentru Luis Enrique, pentru a rămâne în avantaj înaintea duelului cu Ancelotti.
"Eibar a făcut un sezon foarte bun, mai ales că e primul în La Liga. În tur, am văzut o echipă cu posibilităţi. Sunt conştient că va trebui să muncim mult pentru a pleca cu trei puncte de pe acest stadion.
Nu ne gândim încă la El Clasico, trebuie neapărat s-o batem pe Eibar. Am intrat în ultima parte a sezonului şi soarta este în mâinile noastre. Vor mai fi surprize până la final şi suntem pregătiţi pentru meciuri complicate", a declarat tehnicianul de 44 de ani.
Presa iberică a anunţat în această săptămână că Dani Alves s-a înţeles cu PSG, care îi oferă un contract pe 3 ani, cu un salariu brut de 9 milioane pe sezon. Totuşi, Enrique speră ca fundaşul de 31 de ani să ajungă la un acord cu şefii grupării "blaugrana"
"Am mai spus asta: Dacă vă uitaţi la echipele de start pe care le-am folosit, vă veţi da seama cât de important este Dani Alves pentru noi. Este un jucător special şi diferit, un jucător cheie. Depinde de el şi de club ce se va întâmpla în viitor", a încheiat fostul jucător al Barcelonei.
Meciul dintre Eibar şi Barcelona se va desfăşura sâmbătă, de la ora 19:00. Disputa e transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: barcelona , la liga , barcelona real , el clasico , luis enrique , eibar barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...