Englezii scriu că Aston Villa a început negocierile cu Cordoba pentru transferul lui Florin Andone
20.04.2015, 17:28Atacantul român al echipei Cordoba, Florin Andone, este dorit de gruparea Aston Villa, clubul englez începând deja discuţiile în vederea unui eventual transfer, informează Daily Mail.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Românul în vârstă de 22 de ani a înscris şase goluri în 16 meciuri pentru echipa spaniolă, aflată în dificultate, pe ultimul loc în La Liga. Deşi s-a născut în România, Andone s-a mutat în Spania când avea 12 ani.
A fost promovat la echipa principală a clubului Cordoba în decembrie şi de atunci a impresionat, fiind convocat la naţionala României. Scouteri de la Villa au fost alertaţi în legătură cu progresele sale şi clubul a început discuţiile, o nouă întâlnire urmând să aibă loc săptămâna viitoare.", notează sursa citată.
Daily Mail menţionează că Florin Andone este evaluat la aproximativ 5 milioane de lire sterline, dar este posibil ca gruparea Cordoba să accepte o sumă mai mică, având în vedere faptul că echipa ar putea retrograda. Andone are contract cu clubul spaniol până în vara anului 2017.
Românul a fost jucătorul grupării Villarreal, unde a evoluat la echipa a doua, şi a fost împrumutat, în sezonul 2013/2014, la Atletico Baleares, echipă pentru care a înscris 12 goluri în campionatul ligii a treia, Segunda B.
Vara trecută, el a fost achiziţionat de Cordoba şi a evoluat iniţial la echipa a doua, unde a fost remarcat de antrenorul Miroslav Djukici, care l-a promovat la prima formaţie.
Aston Villa se află pe locul 15 în clasamentul campionatului Angliei şi s-a calificat, duminică, în finala Cupei Angliei.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , florin andone , florin andone cordoba , transfer florin andone , florin andone aston villa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...