El este alesul! Primul super transfer făcut de Barcelona în "era Xavi"
articol scris de Digi Sport05.11.2021, 13:14
Uruguayanul Edinson Cavani, care evoluează în prezent la Manchester United, este alesul conducătorilor clubului FC Barcelona pentru a suplini absenţa argentinianului Sergio "Kun" Aguero, confruntat cu probleme de sănătate şi indisponibil pentru o perioadă mai lungă, informează cotidianul AS.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Edinson Cavani, așteptat la Barcelona
Cavani (34 ani) este legat prin contract de United până la finalul acestui sezon, iar un transfer pe Camp Nou nu ar fi prea costisitor, mai ales că sud-americanul şi-a pierdut statutul de titular indiscutabil după sosirea portughezului Cristiano Ronaldo pe Old Trafford, în această vară.
În cazul în care mutarea se va materializa, Edinson Cavani se va afla la prima sa experienţă în Primera Division, unde a mai fost dorit în anii trecuţi şi de Atletico Madrid. Fotbalistul sud-american a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Palermo, Napoli şi PSG, fiind golgheterul all-time al clubului francez, cu 200 de goluri marcate în 301 meciuri.
Barcelona mai are o pistă de rezervă, în cazul în care aducerea lui Cavani va fi imposibilă, în vizorul catalanilor aflându-se francezul Alexandre Lacazette, aflat la rândul său în ultimul an de contract cu Arsenal Londra.
OFICIAL | Xavi a părăsit Al-Sadd și va fi noul antrenor de la FC Barcelona
Antrenorul Xavi Hernandez s-a despărțit în mod oficial de Al-Sadd, vineri, iar în orele următoare este așteptat să semneze cu FC Barcelona.
Clubul din Qatar a confirmat totul într-un comunicat de presă. Xavi poate pleca din Qatar, după ce Barcelona i-a achitat clauza de reziliere de 5 milioane de euro: "Conducerea clubului Al-Sadd anunță că antrenorul Xavi va pleca la FC Barcelona, după ce clauza de reziliere a fost achitată integral.
Xavi ne-a transmis în urmă cu câteva zile că își dorește să preia FC Barcelona, pentru că echipa se află într-o situație critică. Xavi și familia lui vor fi mereu bineveniți la Doha.
Xavi va rămâne un personaj important din istoria clubului Al-Sadd, iar relația noastră cu FC Barcelona va continua să se dezvolte de aici înainte", anunță Al-Sadd.
Etichete: barcelona , xavi , edinson cavani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...