Video Eibar - Real Sociedad 2-0. Victorie pentru gazde în derby-ul basc
24.09.2016, 18:59Una dintre cele mai amuzante execuţii ale unui penalty l-a avut protagonist pe Pedro Leon. Fostul jucător al lui Real Madrid a tras mult peste poartă de la 11 metri, însă Eibar a trecut peste ratare şi a câştigat cu 2-0 derby-ul basc disputat pe teren propriu cu Real Sociedad.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echilibrul partidei s-a rupt în minutul 23, când Elustondo a fost eliminat pentru un henţ comis în careu. Pedro Leon a avut însă una dintre cele mai slabe execuţii de la 11 metri văzute în ultimii ani, trimiţând în afara stadionului.
Eibar a deschis scorul în minutul 57, prin autogolul lui Illaramendi, care a deviat în proprie poartă centrarea lui Escalante. Două minute mai târziu, Sergi Enrich a lovit bara cu un şut din afara careului.
Desprinderea a semnat-o Bebe, în minutul 66, portughezul aflându-se la prima reuşită în tricoul lui Eibar.
Pe final, Nano s-a făcut de râs în două situaţii favorabile, iar Eibar a obţinut a doua victorie pe teren prorpiu din acest sezon şi ajunge la 10 puncte după şase etape.
ECHIPELE
Eibar: Riesgo - Capa, Antonio Luna, Florian Lejeune, Galvez Escalante (Fran Rico 85), P. Leon, Bebe (Ruben Pena 79), Dani Garcia, Kike (Nano 63), Sergi Enrich
Antrenor: Mendilibar
Sociedad: Rulli - Hector, Raul Navas, Aritz Elustondo, Martinez I, Illarramendi, Markel Bergara, Zurutuza (Joseba Zaldua 46), Willian Jose (Xabi Prieto 58), Juanmi, Vela (Mikel Oyarzabal 66)
Antrenor: Eusebio Sacristan
Etichete: derby , video , la liga , real sociedad , eibar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...