Efectul domino: un transfer-record în fotbal, singura condiție pentru ca Radu Drăgușin să ajungă la Barcelona!
articol scris de Digi Sport18.12.2023, 16:32
Radu Drăgușin (21 de ani) continuă să fie dorit de mai multe cluburi din Europa, iar unul dintre ele este Barcelona.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Internaționalul român este monitorizat de cei de pe Camp Nou, care îl consideră un tânăr cu potențial uriaș, al cărui preț nu ar fi exagerat de mare, exact așa cum era și cazul lui Ronald Araujo atunci când Barcelona l-a cumpărat din țara sa natală cu mai puțin de 5 milioane de euro, în 2018.
Radu Drăgușin, variantă de înlocuitor pentru Ronald Araujo
Conform site-ului Footbalium, care citează cotidianul spaniol Sport, Drăgușin este privit ca un înlocuitor perfect pentru Araujo, iar plecarea uruguayanului este condiția-cheie pentru ca românul să ajungă pe Camp Nou.
Barcelona are în continuare o situație delicată și va căuta să se despartă de cel puțin un titular în viitorul apropiat, pentru a-și mai echilibra bugetul, iar Araujo este unul dintre cei vizați.
Asta nu pentru că cei de la Barcelona ar fi nemulțumiți de Araujo, dar deoarece Bayern îl dorește cu insistență și este dispusă să ofere 100 de milioane de euro, sumă-record pentru un fundaș central.
De altfel, zilele acestea au apărut zvonuri conform cărora Thomas Tuchel l-ar fi contactat personal pe Araujo, pentru a-l convinge să plece de la Barcelona.
Totuși, sud-americanul ar dori să rămână pe Camp Nou indiferent de contractul oferit de Bayern, astfel că șansele ca Drăgușin să ajungă la Barcelona în locul lui Araujo sunt aproape zero în acest moment.
Bayern vrea să plătească 100 de milioane de euro pentru Ronald Araujo
Potrivit Mundo Deportivo, Bayern este hotărâtă să facă o ofertă de 100 de milioane de euro pentru fundașul central. În plus, i-ar oferi lui Araujo un salariu considerabil mai mare decât cel primit în prezent la Barcelona.
În cazul în care "imposibilul" se va produce și toate părțile vor fi de acord cu mutarea, Araujo ar deveni cel mai scump fundaș central din istorie.
Actualul record este deținut în continuare de Harry Maguire, cumpărat de Manchester United de la Leicester în vara anului 2019, pentru suma fixă de 87 milioane de euro.
Etichete: barcelona , bayern , genoa , radu dragusin , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...