E sigur: James Rodriguez va ajunge la Real. Preţul: 70 de milioane € + Casemiro
15.07.2014, 11:53Atacantul columbian James Rodriguez, golgheterul Cupei Mondiale 2014, este foarte aproape de a se transfera de la AS Monaco la Real Madrid, scrie cotidianul AS.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Potrivit sursei citate, există deja "un acord total" între fotbalistul columbian şi clubul madrilen, care îi va oferi un salariu net de 7,5 milioane euro pe sezon. Conducătorii lui Real Madrid trebuie acum să încheie operaţiunea cu AS Monaco, care solicită 80 milioane euro pentru fotbalistul său. "Negocierile nu sunt simple, însă se pot concretiza mai repede decât se estima", dacă Real îl va vinde pe argentinianul Angel Di Maria la Paris Saint-Germain pentru 60 milioane euro, "bani care vor fi utilizaţi pentru transferul columbianului", adaugă ziarul madrilen.
AS susţine că Barcelona, rivala celor de la Real Madrid, ar fi fost interesată la rândul ei de James Rodriguez. "însă din vara lui 2015", catalanii fiind dispuşi să plătească 90 milioane euro, suma iniţială cerută de patronul lui AS Monaco, miliardarul rus Dmitri Rîbolovlev. James nu a acceptat însă această variantă, "dorind să meargă doar la Real Madrid", acesta fiind "visul vieţii sale".
Publicaţia din Madrid mai scrie că AS Monaco a dorit să-l includă în tranzacţie pe fundaşul portughez al lui Real, Pepe, însă oficialii madrileni nu au acceptat. În final, s-a căzut de acord ca Real să-l cedeze grupării din Hexagon pe brazilianul Casemiro, în schimbul sumei de 10 milioane euro, bani care vor fi scăzuţi din preţul de 80 milioane euro stabilit pentru transferul lui James Rodriguez.
James Rodriguez va putea fi urmărit în tricoul lui Real Madrid în noua ediţie din Primera Division, care va fi transmisă în direct pe Digi Sport, dar şi pe digisport.ro.
Etichete: real madrid , transfer , as monaco , james rodriguez , james rodriguez la real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...