E acuzat că este traficantul de droguri din LaLiga! A fost vedetă în Primera și are meciuri pentru naționalele Spaniei
articol scris de Digi Sport29.11.2024, 19:53
Știrea zilei în Spania este reținerea fostului mijlocaș Jonathan Valle (39 de ani) pentru trafic de droguri.
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Valle a jucat pentru echipe ca Malaga, Racing Santander, Leganes, Recreativo sau Rubin Kasan și are apariții inclusiv în naționala U21 a Spaniei. Arestarea sa a făcut parte din operațiunea "Fire", care și-a propus să anihileze o rețea de traficanți de stupefiante. Alți 10 suspecți sunt și ei în custodia poliției.
În casa lui Valle s-au găsit 3 500 de pachete de cocaină
Valle a fost arestat după ce casa lui a fost percheziționată, ca parte a anchetei. Poliția a găsit obiecte folosite pentru cântărirea și porționarea cocainei și mai multe sume de bani care ar fi rezultat din traficul de substanțe interzise. Droguri în valoare de 250 000 de euro au fost, adică 3 500 de pachete de cocaină, au fost, de asemenea, ridicate. În ciuda descoperirilor făcute, lui Valle i-a fost admisă cererea de punere în libertate pe cauțiune. El rămâne sub investigație.
Alături de Iniesta, Canales sau Granero, Valle a fost văzut drept lider de generație în Spania, pe vremea în care era doar un puști. Fotbalistul n-a ajuns niciodată la nivelul așteptărilor puse în el. În 1996, Valle a strălucit la turneul Brunete, una dintre cele mai importante competiții de juniori din Spania. Echipa sa a câștigat finala în fața clubului la care juca Iniesta. Valle a fost considerat al doilea cel mai bun jucător al turneului, doar în spatele lui Iniesta.
Mijlocașul a strâns 74 de meciuri în LaLiga, iar în 2017, la 32 de ani, a renunțat la fotbal, după mai multe experiențe în ligile inferioare spaniole.
Etichete: jonathan valle , jonathan valle trafic de droguri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării...