După Malcom, Barça e aproape să deturneze un alt sud-american din drumul spre Italia
02.08.2018, 17:26După brazilianul Malcom, întors din drum chiar când trebuia să semneze cu AS Roma, FC Barcelona încearcă să deturneze un alt sud-american aproape transferat în Italia. Este vorba despre Arturo Vidal (31 de ani), care în ultimele zile era dat ca şi împrumutat la Inter Milano.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Potrivit catalanilor de la Sport, campioana Spaniei ar avea deja un acord verbal cu mijlocaşul chilian, care este aşteptat în Barcelona în următoarele ore, pentru a face o serie de teste medicale, cu scopul de a afla în ce stare fizică se află după accidentarea suferită la genunchi, în luna aprilie.
Oficialii grupării blaugrana şi-au îndreptat atenţia spre fotbalistul lui Bayern Munchen după ce negocierile pentru Adrien Rabiot, de la Paris St. Germain, au intrat în impas. Dacă în următoarele ore mijlocaşul francez nu va obţine acceptul campioanei Franţei pentru a începe tratativele cu Barça, conducerea de pe Camp Nou va accelera discuţiile pentru aducerea lui Vidal.
Barcelona a profitat şi de faptul că Inter a amânat să încheie transferul, deşi avea un acord un Bayern, pentru împrumut cu opţiune de cumpărare. Presa italiană scrie că nerazzurrii sunt decişi să încerce transferul lui Luka Modric şi, din acest motiv, au decis să-l pună pe chilian în aşteptare.
În aceste condiţii, catalanii au ajuns la o înţelegere cu bavarezii, pentru o sumă de aproximativ 30 de milioane de euro, iar Vidal va deveni înlocuitorul lui Paulinho, vândut în această vară în China.
Etichete: fc barcelona , bayern , inter milano , arturo vidal , vidal barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...