După ce l-a ratat pe Mbappe, Real Madrid vrea un jucător de la Bayern Munchen. Luptă strânsă cu un club din Premier League
articol scris de Digi Sport26.05.2022, 15:53
Real Madrid a ratat transferul lui Kylian Mbappe, care a ales să rămână la PSG pentru cel mai mare salariu din istoria fotbalului.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După ce l-a ratat pe Mbappe, Real Madrid îl vrea pe Serge Gnabry, de la Bayern Munchen
Între timp, spaniolii s-au reorientat și vor să ia mai mulți jucători. Printre aceștia se numără și Serge Gnabry, potrivit publicației Bild.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 26 de ani a refuzat să-și prelungească contractul cu Bayern Munchen, iar în aceste condiții, bavarezii sunt nevoiți să ia în calcul vânzarea lui, pentru a nu risca să-l piardă fără să ia vreun ban, având în vedere că acordul său este scadent pe 30 iunie 2023.
Pe urmele lui Gnabry se află și Arsenal, însă Real ar fi favorită, potrivit publicației RMCSport.
Gnabry a cerut un salariu uriaș pentru a-și prelungi contractul cu Bayern
Motivul pentru care Gnabry refuză sistematic să semneze un nou contract cu bavarezii este faptul că oficialii clubului nu vor să-i dea un salariu similar cu cel al lui Kingsley Coman, care va câștiga 18 milioane de euro pe an, brut, în noul acord.
Gnabry ar fi al doilea jucător care ajunge de la Bayern la Real Madrid în două sezoane consecutive.
70 de milioane de euro este cota de piață a lui Serge Hnabry, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
În acest sezon, Gnabry a bifat 45 de meciuri oficiale pentru Bayern, 17 goluri și 10 pase decisive.
Gnabry a ajuns la Bayern în 2017, însă a fost împrumutat un an la Hoffenheim. Din 2018 până în prezent, Gnabry a adunat 171 de meciuri oficiale, 64 de goluri și 40 de pase decisive.
Etichete: real madrid , bayern munchen , serge gnabry
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...