După 7 ani! Luptă strânsă pentru titlu, în La Liga
13.01.2014, 11:26Dacă până acum La Liga era o afacere în doi, între Real și Barcelona, în acest sezon, echipa lui Simeone a arătat că poate lupta de la egal la egal cu granzii din Spania și la finalul turului a strâns același număr de puncte ca formația lui "Tata" Martino.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona și Atletico au remizat pe Vicente Calderon, 0-0 (VIDEO AICI) iar Real Madrid a profitat și s-a apropiat de la doar 3 puncte de primele două clasate din La Liga după victoria la limită obținută pe terenul lui Espanyol, 1-0 (VIDEO AICI). Rezultatele din ultima etapă a turului de campionat din Spania au relansat practic lupta la titlu, aducând și formația de pe Bernabeu în prim plan.
Primele trei echipe sunt despărțite după 19 etape de doar 3 puncte, iar această diferență este cea mai mică înregistrată între primele 3 clasate în ultimii 7 ani. Ultima dată când între primul loc și cel de-al treilea au fost mai puțin de 3 puncte a fost în sezonul 2006/2007. Atunci, Barcelona, Sevilla și Real Madrid erau despărțite după un tur de campionat de un singur punct.
La finalul sezonului, câștig de cauză a avut Real Madrid. Deși au terminat la egalitate de puncte cu Barcelona, madrilenii și-au adjudecat titlul datorită rezultatelor directe. Formația pregătită atunci de italianul Fabio Capello s-a impus cu 2-0 pe Bernabeu și a remizat 3-3, pe Camp Nou. Sevilla a încheiat pe 3, la 5 puncte în spatele celor doi granzi.
Etichete: la liga , real madrid barcelona atletico , la liga real barcelona atletico , lupta titlu la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...