Drum liber spre PSG? "Dacă vrea să plece, să achite clauza de reziliere până la ultimul cent"
29.07.2017, 09:27Neymar a primit undă verde din partea Barcelonei pentru a se transfera la PSG. Deși vicecampioana Franței spera să achite în schimbul lui Neymar mai puțin de 222 de milioane de euro, cât e clauza de reziliere, catalanii au transmis un mesaj clar prin intermediul președintelui Josep Maria Bartomeu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Neymar poate părăsi Barcelona dacă asta își dorește, însă acest lucru e posibil doar dacă în conturile catalanilor intră 222 de milioane de euro.
"Bineînțeles că ne dorim ca Neymar să rămână, dar există niște clauze în contract. Dacă vrea să plece, să achite clauza până la ultimul cent. Nu am avut încă o discuție cu Neymar în acest sens. Atunci când ne vom întoarce la Barcelona, ne vom așeza la masă și vom negocia. Dacă vom încasa acei bani în schimbul său, cu siguranță vom întări echipa" a declarat președintele Barcelonei într-un interviu acordat celor de la ESPN.
Oficialul catalanilor a ținut să păstreze misterul în ceea ce privește un eventual transfer al lui Coutinho la Barcelona. "Este un jucător foarte bun, dar momentan nu putem spune nimic despre un eventual transfer. Vrem să avem o echipă competitivă și vom mai aduce jucători" a mai spus oficialul Barcelonei, precizând că pe Camp Nou va ajunge cu siguranță un mijlocaș.
Neymar a ajuns la Barcelona în 2013 de la Santos, din Brazilia, în schimbul sume de 88,2 milioane de euro și a evoluat în 186 de meciuri pentru catalani, reușind să înscrie 105 goluri și să le ofere colegilor 80 de pase de gol.
100 de milioane de euro este cota de piață a lui Neymar, conform transfermarkt.com.
Etichete: barcelona , psg , neymar , transfer neymar , bartomeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...