Două milioane de euro pentru fiecare gol! Cifrele care pot duce la despărțirea de Bale
01.08.2017, 10:28Gareth Bale nu a reușit încă să îi convingă pe fanii Realului că merită cele 101 milioane de euro pe care ”galacticii” le-au plătit în 2013 pentru aducerea lui de la Tottenham.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cotidianul As a calculat cât a costat-o pe Real fiecare gol înscris de galezul ajuns la 28 de ani: de câte ori Gareth a trimis mingea în poartă Florentino Perez a scos din conturi două milioane de euro.
Totul se raportează la suma de transfer, dar și la cele 34,8 milioane de euro pe care Madrid le investește în Bale în fiecare an. Astfel, el a adunat 150 de meciuri la echipă, ceea ce înseamnă că fiecare partidă a costat-o pe campioana Europei 927.000 de euro.
Bale şi-a prelungit de curând înţelegerea cu Real până în 2022, când va fi împlinit deja 33 de ani. Salariul anuale este unul impresionant, 17 milioane de euro. "Vreau să îmi închei cariera aici", spunea la momentul respectiv galezul.
150 de meciuri a jucat Gareth Bale pentru Real Madrid
67 de goluri a marcat galezul pentru "galactici"
80.000.000 de euro e cota lui Bale
În această vară, s-a vorbit despre eventualitatea unui transfer la Manchester United, acolo unde este dorit de Jose Mourinho. Totul ar avea legătură cu venirea pe Santiago Bernabeu a lui Kylian Mbappe.
Etichete: real madrid , jose mourinho , gareth bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...