Doar Messi și Xavi sunt peste el. FC Barcelona se pregătește să-l sărbătorească pe Sergio Busquets
articol scris de Digi Sport09.01.2023, 09:45
Sergio Busquets (34 de ani) și-ar dori ca la finalul sezonului să plece de la FC Barcelona, grupare la care se află de 17 ani, însă până la momentul despărțirii, mijlocașul poate atinge o nouă bornă în cariera sa.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sergio Busquets și-a anunțat deja retragerea din naționala Spaniei, după 143 de meciuri și două goluri. Campionul mondial și european a fost om de bază la Cupa Mondială din Qatar, competiție pe care ibericii au părăsit-o în faza optimilor de finală.
Motivul pentru care FC Barcelona se pregătește să-l sărbătorească pe Sergio Busquets
Sergio Busquets poate atinge o nouă bornă la FC Barcelona. Spaniolul este tot mai aproape de a ajunge la 700 de prezențe în tricoul blaugrana.
Astfel, FC Barcelona se pregătește să-l sărbătorească pe spaniol în momentul în care va atinge acest număr de jocuri. Șefii grupării blaugrana ar putea avea această onoare peste două jocuri, anunță Mundo Deportivo.
Sergio Busquets a adunat 699 de meciuri în tricoul primei echipe a Barcelonei.
Doar Lionel Messi și Xavi au mai multe meciuri în tricoul Barcelonei decât Sergio Busquets: Argentinianul are 787 de meciuri jucate la Barcelona, în timp ce actualul antrenor al echipei are 767 de prezențe.
Cifrele lui Sergio Busquets la FC Barcelona (2005-2022)
- 3 Cupe Mondiale ale Cluburilor FIFA
- 3 Ligi ale Campionilor
- 3 Supercupe ale Europei
- 8 titluri în Spania
- 7 Cupe ale Spaniei
- 8 Supercupe ale Spaniei
Etichete: leo messi , fc barcelona , xavi , sergio busquets
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...