Dezvăluiri din vestiarul Barcelonei: ”Ne pierdusem încrederea în metodele lui Ronald Koeman!” Ce a adus Xavi
articol scris de Digi Sport19.11.2021, 16:41
Xavi Hernandez se pregătește de debutul pe banca Barcelonei - noul antrenor va sta pe bancă chiar în derby-ul catalan cu Espanyol, în direct la Digi Sport 2, sâmbătă, de la ora 22.00.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iar fotbaliștii de sub comanda lui speră la un nou început după ce echipa a jucat dezmăgitor sub comanda lui Ronald Koeman, înregistrând cel mai slab start de sezon din ultimii 33 de ani.
Unul din fundașii grupării blaugrana, Oscar Mingueza, a recunoscut că tehnicianul olandez pierduse vestiarul înainte de a fi demis în urma eșecului cu Rayo Vallecano.
Oscar Mingueza: ”Ne pierdusem încrederea în metodele lui Koeman”
”Era nevoie de o schimbare, în vestiar nu era deloc o atmosferă ok. Toți eram nefericiți. Iar atunci când treaba nu merge bine, trebuie să încerci altceva.
Ne pierdusem încrederea în metodele lui. Și atunci fiecare făcea după bunul lui plac. Nimic nu mergea, nici colectiv, nici individual.
Acum sper să fie bine cu Xavi, de când a intrat în vestiar ne simțim altfel. Are idei clare, a adus ordine și disciplină.
Regulile erau aceleași la tineret, nu înțeleg de ce nu se aplicau și la echipa mare. Oricum, amenzile sunt mai mari acum. Dar Xavi știe să și glumească, nu numai să fie dur”, a dezvăluit Oscar Mingueza pentru Esport3 .
Jucătorul are și motive personale pentru a se bucura de plecarea lui Ronald Koeman - el a fost implicat într-un conflict la un meci din aprilie, Barcelona - Getafe scor 5-2, în care antrenorul l-a certat pe Mingueza și nu a vrut să dea mâna cu el în momentul schimbării.
Etichete: xavi barcelona , ronald koeman , barcelona espanyol , oscar mingueza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...