Depor și Cordoba au anunțat oficial transferul lui Florin Andone: ”Mult noroc în noua provocare”
22.07.2016, 18:55Site-ul oficial al clubului Deportivo La Coruna a anunțat astăzi după-amiază că Florin Andone este jucătorul echipei galiciene. Pagina web a lui Depor a confirmat faptul că atacantul român va ajunge luni, 25 iulie, în orașul din nord-estul Spaniei, pentru a efectua vizita medicală marți, când va și semna contractul și va fi prezentat oficial.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anunțul a fost făcut în mod oficial și de site-ul Cordobei, fosta echipă a atacantului român de 23 de ani. ”Clubul îi mulțumește lui Florin Andone pentru eforturile sale, angajamentul și dedicația de care a dat dovadă în timpul în care a apărat culorile noastre. În același timp, CF Cordoba îi dorește mult noroc în noua sa provocare profesională”, scrie site-ul andaluzilor.
Clubul andaluz CF Cordoba a semnat aseară documentele de vânzare a atacantului român în vârstă de 23 de ani către clubul Deportivo La Coruna. Suma transferului este de 4,7 milioane de euro - mai aproape de ceea ce solicita Cordoba (5 milioane), decât de ce oferise Depor inițial (4 milioane) -, plus 30% dintr-un transfer ulterior.
Tot marți revine noua echipă a internaționalului tricolor din Uruguay, acolo unde a efectuat o parte a pregătirii de vară și a disputat un turneu.
Andone, cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, este al nouălea transfer al lui Depor în această vară și ”cireașa de pe tort”, cum l-a numit presa din Galicia. Atacantul român va avea parte tot săptămâna viitoare de o prezentare oficială, alături de celelalte transferuri realizate de galicieni în acest mercato.
Debutul lui Andone la noua sa echipă se va produce în mod oficial pe 21 august, în prima etapă dinLa Liga, în meciul Deportivo-Eibar, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Andone va purta la noua sa formație același număr pe care l-a avut în ultimul sezon la Cordoba: 10.
Numărul 10 a fost purtat până acum de mijlocașul Juan Dominguez la Deportivo, dar acesta s-a transferat în această vară la Mallorca, în liga secundă, după șapte sezoane petrecute la echipa din nord-vestul extrem al Spaniei.
Etichete: transfer , vizita medicala , deportivo , cordoba , oficial , marti , florin andone , site-ul oficial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...