Dembele a fost dat în judecată pentru dezastrul lăsat în apartamentul din Dortmund. Cât cere proprietarul
15.11.2018, 18:44Ousmane Dembele a plecat din Germania de mai mult de un an, dar trecutul încă îl urmăreşte. Proprietarul apartamentului în care francezul a locuit în perioada petrecută la Borussia Dortmund a depus plângere şi cere 20.000 de euro, pentru că fotbalistul a lăsat locuinţa într-o stare "deplorabilă".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Dembele arată lumii că este un dezordonat", titrează Bild, care, în interiorul articolului, foloseşte un joc de cuvinte pentru a-l ironiza pe campionul mondial din Rusia: "Messis Teamkollege ist ein Messie!" (Colegul lui Messi este un dezordonat).
Gerd Weissenberg le-a spus jurnaliştilor germani că a fost nevoit să facă plângere, pentru că fostul fotbalist al Borussiei a cauzat daune proprietăţii şi nu a finalizat contractul pe care l-a semnat. Mai mult decât atât, nu a predat cheile când s-a transferat la Barcelona, astfel că proprietarul a fost nevoit să schimbe toate încuietorile.
"Era mizerie şi mâncare peste tot. În frigider era mâncare stricată, printre dulapuri erau doar pungi de gunoi, iar pe parchet erau pete peste tot. În spatele uşii erau mai multe facturi neplătite, deci nu sunt sunt singurul", a declarat Weissenberg, pentru sursa citată.
Presa a scris încă din 2017 despre dezastrul lăsat în urmă de Dembele
Jucătorul de 21 de ani a făcut totul pentru a forţa plecarea de la Borussia, în vara anului trecut. Convins că în cele din urmă i se va acorda transferul, Dembele a dat o petrecere la locuinţa sa, iar în urmă a lăsat un adevărat dezastru, a dezvăluit tot Bild, la momentul respectiv.
Etichete: dembele barcelona , ousmane dembele , dembele dortmund , dembele dat in judecata , apartament dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...