Foto Declarația care îi sfâșie acum pe catalani! Ce spunea Neymar în autobiografia din 2014
03.08.2017, 16:40Acum, când multă lume îl blamează pe Neymar Jr. că se duce la Paris Saint Germain pentru banii oferiți de Nasser al-Khelaifi, internaționalul brazilian declara contrariul în urmă cu mai bine de trei ani. În autobiografia intitulată ”Mă numesc Neymar”, fotbalistul de 25 de ani explica de ce nu a vrut să meargă la Real Madrid, când Florentino Perez a încercat să-l convingă cu un salariu uriaș.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
A existat un timp în care familia Neymar îndrăgea mai mult fotbalul decât banii. În urmă cu patru ani, Neymar Jr. era transferat de la Santos la FC Barcelona pentru 79,7 milioane de euro, dar dezvăluirile ulterioare au arătat că preţul de transfer a fost aproape de 100 de milioane de euro. La câteva luni distanță de la mutarea pe ”Camp Nou”, jucătorul de 25 de ani publica o autobiografie intitulată ”Mă numesc Neymar”. În această carte, el descria în cel mai mic detaliu de ce a ales să meargă la clubul catalan și nu la rivala ”blaugranei”, Real Madrid. ”Nu mă vând pentru bani. Mă ajută, însă nu-mi conduc viața”, spunea brazilianul în cartea lui.
Chiar și tatăl său spunea că l-a susținut în decizia de-a ajunge la Barcelona, deși el efectuase deja vizita medicală la Real Madrid și ajunsese la un acord verbal cu Florentino Perez. ”Nu au existat bani pe care Real Madrid să-i ofere să cumpere fericirea fiului meu”, spunea părintele lui. Trei ani mai târziu, se pare că banii oferiți de Nasser al-Khelaifi au ”dezbrăcat” idealurile familiei Neymar. ”Neymar a trecut vizita medicală la Real. Noi am încercat să-l legitimăm, dar am realizat, la un moment dat, că nu mai este posibil şi ne-am retras”, a spus recent și Florentino Perez.
Neymar a semnat până la urmă cu FC Barcelona, în vara lui 2013, astfel că Perez s-a reorientat și l-a dus pe ”Bernabeu”, două luni mai târziu, în septembrie, pe Gareth Bale, de la Tottenham, transfer care a făcut foarte multă vâlvă la acea vreme, fiind cel mai scump din istorie, 100 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , psg , transfer , neymar , bani , nu ma vand
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...