Decizia luată în La Liga după ce un fan a murit în timpul meciului
articol scris de Digi Sport11.12.2023, 11:45
Meciul Granada - Athletic Bilbao a fost abandonat după aproximativ 20 de minute, în urma unui deces survenit în tribune.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Un suporter a suferit stop cardiac și nu a mai putut fi salvat, iar centralul a decis că partida nu mai poate fi continuată.
Granada - Athletic Bilbao se reia luni
Potrivit BBC, șefii La Liga au decis ca meciul să fie reluat luni, de la ora 22:00, din minutul 17 și de la scorul de atunci, 1-0 în favoarea oaspeților.
De asemenea, suporterii care aveau bilet achiziționat la partida de pe Estadio Nuevo Los Carmenes vor avea acces pe baza aceluiași tichet.
Granada a confirmat decesul suporterului
Meciul a fost oprit în minutul 17 după ce portarul lui Athletic Bilbao, Unai Simon, a alertat arbitrul cu privire la faptul că un suporter al gazdelor a suferit un stop cardiac, iar acesta a beneficiat rapid de ajutorul staff-ului medical.
Suporterul respectiv a fost transportat la spital de către o ambulanță, însă fără folos, întrucât a decedat, lucru anunțat de Granada într-un comunicat oficial.
”Clubul Granada vrea să transmită sincere condoleanțe către familia și prietenii persoanei respective.
Meciul dintre Granada și Athletic Bilbao a fost suspendat după moartea unui fan al clubului nostru”, a transmis Granada pe contul oficial de X, fosta platformă Twitter.
Etichete: athletic bilbao , granada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...