Decizia luată de conducerea Barcelonei în privința următorului antrenor
07.05.2017, 17:45FC Barcelona va avea un nou antrenor începând din sezonul viitor, întrucât Luis Enrique a anunțat încă din urmă cu două luni și jumătate că va părăsi clubul, în vară, atunci când contractul său va expira.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu toate acestea, catalanii nu au hotărât încă cine va fi următorul antrenor de pe Camp Nou. Vicepreședintele Jordi Mestre a afirmat însă că a stabilit, împreună cu directorul sportiv, Robert Fernandez, caracteristicile pe care trebuie să le aibă noul tehnician.
”Ce pot spune este că ne-am decis asupra profilului pe care antrenorul trebuie să-l aibă. Președintele Bartomeu va avea cuvântul final, chiar dacă variantele vor fi stabilite de către Robert Fernandez. Avem însă o idee clară asupra a ce are nevoie un antrenor pentru a o prelua pe Barcelona”, a declarat Jordi Mestre pentru Esport3.
Acesta a menționat însă că decizia finală va fi anunțată la finalul actualei stagiuni.
”Nu vom anunța nimic până la finalul sezonului din respect pentru Luis Enrique. Repet, nu voi spune nimic altceva. Este un moment delicat și este important să fim discreți”, a mai precizat Mestre.
Barcelona mai are de jucat, în actuala stagiune, la Las Palmas (14 mai) și acasă cu Eibar (21 mai), în ultimele două etape din La Liga și cu Deportivo Alaves (27 mai), la Madrid, pe Vicente Calderon, în finala Cupei Spaniei.
În campionat, catalanii se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Real Madrid, dar cu un golaveraj superior față de echipa lui Zidane. ”Albii” au însă de jucat cu un meci mai mult decât Barcelona, până la final.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: fc barcelona , antrenor , bartomeu , luis enrique , robert fernandez , jordi mestre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...