Debut lejer pentru granzii Spaniei în Cupă. Dueluri cu formaţii din liga a treia
14.10.2016, 14:08Real Madrid şi Barcelona vor debuta contra unor formaţii din liga a treia în actuala ediţie a Cupei Spaniei, care este transmisă în direct şi în exclusivitate de Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Galacticii" vor juca împotriva lui Cultural Leonesa, iar catalanii au parte de o dublă manşă cu o fostă formaţie din Primera Division, Hercules Alicante, ajunsă şi ea în Segunda B.
Şi Atletico Madrid va înfrunta o grupare din a treia ligă iberică, Guijuelo. Calificată de Cosmin Contra în 16-imile Cupei, Alcorcon va juca împotriva unei alte echipe pregătite recent de un român: Espanyol, fosta formaţie a lui Costel Gâlcă.
Florin Andone şi Deportivo au un duel dificil, cu Betis, iar Leganes - Valencia, Gijon - Eibar şi Granada - Osasuna sunt alte confruntări între echipe din Primera Division.
Villarreal şi Sevilla vor avea parte în schimb de jocuri de încălzire, cu Toledo, respectiv Formentera, iar Athletic Bilbao va înfrunta Racing Santander.
Partidele din 16-imile Cupei Spaniei se vor juca pe 30 noiembrie şi 21 decembrie, iar cele mai importante jocuri vor fi transmise în direct de Digi Sport.
Deţinătoarea trofeului, Barcelona, are cele mai multe Cupe din istorie, 28, cinci mai multe decât Bilbao şi nouă în plus faţă de Real Madrid.
PROGRAMUL COMPLET AL 16-IMILOR CUPEI SPANIEI
Toledo-Villarreal
Formentera-Sevilla
Cultural Leonesa-Real Madrid
Hercules-Barcelona
Guijuelo-Atletico Madrid
Racing Santander-Athletic Bilbao
UCAM Murcia-Celta
Cordoba-Malaga
Valladolid-Real Sociedad
Huesca-UD Las Palmas
Gimnastic-Alaves
Alcorcon-Espanyol
Sporting-Eibar
Granada-Osasuna
Leganes-Valencia
Betis-Deportivo
Etichete: real madrid , atletico madrid , barcelona , cupa spaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...