Video Exclusiv David Villa și Clarence Seedorf au prefațat “El Clasico”, pentru Digi Sport
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 19:02
FC Barcelona și Real Madrid se înfruntă duminică, 19 martie, de la ora 22:00, pe Camp Nou, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 26 din La Liga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
David Villa: "Rezultatul va fi decisiv pentru deznodământul campionatului"
Este episodul cu numărul 253 din “El Clasico”. Real Madrid are 101 victorii, Barcelona a triumfat de 99 de ori, iar 52 de partide s-au încheiat la egalitate.
Înaintea acestui meci de gală, spaniolul David Villa (41 de ani) și olandezul Clarence Seedorf (46 de ani) au vorbit în exclusivitate pentru Digi Sport, intervievați de către Andrei Niculescu.
David Villa, care s-a retras în februarie 2020, a jucat pentru FC Barcelona între 2010 și 2013. A câștigat UEFA Champions League, două titluri în La Liga, Supercupa Europei și Cupa Spaniei.
Fostul atacant spaniol a jucat primul “El Clasico” în noiembrie 2010, când a marcat două goluri într-o victorie a Barcelonei cu 5-0.
"Cred că va conta în El Clasico diferența de puncte din clasament. Atunci când am câștigat cu 5-0, aveam un punct mai mult decât Real Madrid. Acum, Barcelona are 9 puncte în plus și va fi un meci special.
Cred că rezultatul din acest meci va fi decisiv pentru deznodământul acestei ediții de campionat", a spus David Villa, pentru Digi Sport.
Clarence Seedorf: "Meciul va fi foarte echilibrat"
Clarence Seedorf, care s-a retras în 2014, a jucat pentru Real Madrid între 1996 și 2000. A câștigat Champions League, titlul în La Liga și Supercupa Spaniei.
Fostul mijlocaș olandez consideră că diferența de 9 puncte între Barcelona și Real Madrid este irelevantă din punct de vedere psihologic în "El Clasico".
"Am amintiri extraordinare de la debutul meu în El Clasico, era Supercupa Spaniei. Oamenii au dormit mai multe nopți în fața stadionului, au stat la coadă pentru a cumpăra bilete.
Meciul de duminică va fi unul foarte echilibrat, cred. Ambele echipe vin încrezătoare înaintea partidei. În mod evident, avantajul Barcelonei față de Real Madrid în clasament poate fi un factor determinant.
Într-un El Clasico nu știi niciodată ce se poate întâmpla, eu nu cred în avantaje pentru una dintre echipe într-un astfel de meci", a spus Clarence Seedorf, pentru Digi Sport.
VIDEO Interviurile cu David Villa și Clarence Seedorf
Etichete: real madrid , barcelona , clarence seedorf , david villa , barcelona real madrid , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...