Dani Carvajal s-a operat! Când va reveni pe gazon căpitanul Realului
articol scris de Digi Sport11.10.2024, 16:31
Dani Carvajal (32 de ani) a suferit o accidentare foarte gravă în meciul Real Madrid - Villarreal, scor 2-0, din etapa cu numărul 9 în La Liga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Carvajal a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la nivelul genunchiului drept, una dintre cele mai grave accidentări din fotbal.
Dani Carvajal s-a operat cu succes și este așteptat să revină în a două jumătate a anului 2025
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, experimentatul fundaș lateral din tabăra madrilenilor a fost supus vineri, 11 octombrie, unei intervenții chirurgicale, care a decurs conform planului. El este așteptat să revină pe gazon peste aproximativ 8 luni de zile.
"Dani Carvajal a fost operat cu succes astăzi.
El își va începe recuperarea în următoarele zile și este așteptat să revină în a doua jumătate a anului 2025.
Însănătoșire grabnică, Dani!", se arată în postarea de pe pagina de X a jurnalistului italian.
Căpitanul madrilenilor a vrut să degajeze o minge, însă un adversar s-a interpus, iar în urma contactului Carvajal și-a rupt un ligament. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Galerie Foto
În mod normal, recuperarea pentru o astfel de accidentare durează în jur de 8 luni, dar poate dura și mai mult, în cazul fotbaliștilor trecuți de 30 de ani sau dacă apar anumite complicații pe parcurs.
Așadar, sezonul acesta este ca și terminat pentru Carvajal, care se numără printre favoriții la câștigarea Balonului de Aur pentru reușitele din ediția trecută.
Ar putea fi chiar finalul carierei, cum s-a întâmplat recent cu Raphael Varane, care s-a accidentat tot la genunchi și a decis să-și agațe ghetele în cui la 31 de ani.
Carvajal a confirmat pe internet că e vorba de o accidentare serioasă și a transmis că va lupta din greu să revină, dar rămâne de văzut dacă va avea noroc în acest sens.
Dani Carvajal a semnat cu Real Madrid până în 2026, după ce s-a accidentat cu Villarreal
Dani Carvajal și-a prelungit contractul cu Real Madrid pentru încă un sezon. Înețelegerea va fi astfel valabilă până în vara lui 2026, a transmis Real Madrid.
”Real Madrid CF anunță că, așa cum era planificat, a convenit cu Dani Carvajal prelungirea contractului jucătorului, care rămâne legat de club până pe 30 iunie 2026.
Carvajal a ajuns la Real Madrid în 2002, când avea doar 10 ani, și a jucat la toate categoriile echipei noastre de tineret de la Alevin B la Castilla în 2010. Pe 12 mai 2004, a apărut într-o imagine iconică a istoriei noastre, când a pus piatra de temelie a orașului Real Madrid împreună cu președintele de onoare de atunci, Alfredo Di Stefano.
Din 2013 face parte din prima echipă, iar în cele douăsprezece sezoane în care ne-a apărat tricoul, a devenit o legendă a lui Real Madrid și a fotbalului mondial.
Cu Real Madrid a câștigat 26 de titluri în 427 de jocuri: 6 Liga Campionilor, 5 Cupe Mondiale pentru Cluburi, 5 Supercupe Europene, 4 Ligi, 2 Cupe ale Regelui și 4 Supercupe Spaniole. Carvajal este unul dintre cei cinci jucători care au reușit să câștige 6 cupe europene. Pe Wembley, pe 1 iunie, a fost desemnat cel mai bun jucător din finala Ligii Campionilor, în care Real Madrid a câștigat a XV-a Cupă Europeană.
Carvajal este și o legendă a echipei Spaniei, la care a fost selecționat de 50 de ori. Cu tricoul Spaniei a câștigat 1 Campionat European, 1 Liga Națiunilor, 1 Campionat European Under-21 și 1 European Under-19.
Real Madrid vrea să-i arate tot sprijinul și dragostea și îi dorește o însănătoșire grabnică, astfel încât să ne putem bucura din nou de fotbalul său pe teren cât mai curând posibil”, a anunțat Real Madrid, pe site-ul oficial.
- 11 meciuri a jucat Dani Carvajal în acest sezon la Real Madrid
- Un gol și o pasă de gol a reușit Dani Carvajal în meciurile jucate
- 12.000.000 de euro este cota de piață a lui Dani Carvajal, potrivit Transfermarkt
Etichete: real madrid , dani carvajal , dani carvajal operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...