Dani Carvajal, mesaj superb pentru colegul său de la Real Madrid care a fost lovit de depresie
articol scris de Digi Sport16.11.2023, 15:30
Arda Guler (18 de ani) a fost transferat în vară de Real Madrid de la Fenerbahce, pentru 20 de milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Messi al Turciei”, cum a fost supranumit Arda Guler, nu a debutat încă pentru gruparea de pe Santiago Bernabeu din cauza unei accidentări.
Dani Carvajal, mesaj superb pentru Arda Guler
Recent, Carlo Ancelotti a dezvăluit că Arda Guler a fost lovit de depresie din cauza situației sale. Tânărul fotbalist turc va mai fi nevoit să aștepte până va debuta pentru Real Madrid.
Întrebat despre situație, Dani Carvajal (31 ani) a avut un mesaj motivațional pentru colegul său. Marele fotbalist i-a transmis că toți colegii săi sunt alături de el, dar și suporterii turci, care așteaptă cu nerăbdare să îl vadă în tricoul ”Galacticilor.
”Nu ești singur. Nu doar ție ți s-a întâmplat asta. Eu am fost dur cu mine. Nu mi-am permis să joc slab în vreun meci. Țara ta e mândră de tine și asta e superb.”, a transmis Dani Carvajal, citat de Marca.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Arda Guler, potrivit Transfermarkt.
Arda Guler, cu moralul la pământ din cauza accidentării
Mijlocașul ofensiv turc a fost pe bancă în meciul celor de la Real Madrid cu Braga, scor 3-0, însă nu va putea juca nici în viitorul apropiat. Accidentarea continuă să îi dă mari bătăi de cap, astfel că va fi nevoit să se recupereze în continuare.
Carlo Ancelotti a vorbit despre situația tânărului fotbalist în cadrul ultimei conferințe de presă. Antrenorul ”Galacticilor” a dezvăluit că Guler a fost lovit de depresie din cauza faptului că nu poate evolua pentru noua sa echipă.
”Am trecut și eu prin așa ceva când aveam 21 de ani, dar am revenit mai puternic. Nu punem la îndoială șansele lui. Este depresiv pentru că își dorește să joace. Trebuie să ne calmăm. E normal să îl afecteze ce i se întâmplă. Vrea să ajute echipa.
Unui jucător accidentat îi este mereu greu să treacă peste moment. Îți vezi colegii cum joacă, iar tu nu o faci. Tristețea e normală, dar îi vom oferi toată iubirea din lumea. Nu îl grăbim. Viitorul lui e aici!”, a spus Carlo Ancelotti, citat de AS.com.
Etichete: real madrid , dani carvajal , arda guler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...