Dani Alves a renunțat la titlu din La Liga, dar îi avertizează pe cei de la Real Madrid: "Am ajuns târziu"
articol scris de Digi Sport22.04.2022, 09:43
Barcelona s-a impus în ultima etapă din La Liga, 1-0, pe terenul celor de la Real Sociedad, după un gol marcat de Pierre-Emerick Aubameyang.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Catalanii au anunțat prin vocea lui Dani Alves că nu se mai gândesc la titlu, ci își concetrează toată atenția pentru ocuparea poziției secunde în finalul stagiunii.
Jucătorii Barcelonei recunosc supremația lui Real Madrid
Venirea lui Xavi a schimbat stare de spirit la Barcelona, iar rezultatele au fost peste așteptările multora. Totuși, catalanii au avut un recul și au pierdut în sferturile Europa League chiar pe teren propriu, cu Eintracht Frankfurt, 1-3, rezultat care a fost urmat de un eșec contra celor de la Cadiz, în La Liga, 0-1.
Trupa blaugrana a învins pe terenul lui Real Sociedad, însă unul dintre liderii echipei, Dani Alves, s-a declarat resemnat în privința șanselor de a o mai ajunge pe Real Madrid.
"Real Madrid a avut noroc că am ajuns târziu eu și Xavi la barcelona. Puteam concura altfel cu ei dacă eram aici de la inceputul sezonului. Asta e viața. Am ajuns târziu și a trebuit să facem un efort supraomenesc.
Știam că avem o misiune grea (n.r. câștigarea La Liga) din cauza calității adversarilor, dar acum trebuie să ne concentrem pe locul doi. Acest titlu nu mai este posibil", a spus Dani Alves, conform RMCSport.
Catalanii au 15 puncte de recuperat față de "galactici" cu 5 etape înainte de finalul sezonului. Trupa lui Xavi are un meci mai puțin jucat, dar chiar și așa, distanța este una care le dă șanse infime celor de la Barcelona în lupta la titlu.
Clasament La Liga
Motivul pentru ca Xavi îl vrea în continuare pe Dani Alves la Barcelona
După ce a avut evoluții de apreciat în tricoul blaugrana, Dani Alves este așteptat să evolueze și în sezonul următor pentru FC Barcelona, sub comanda lui Xavi Hernandez (42 de ani), antrenorul echipei.
Venit într-un moment greu al echipei, Dani Alves a reușit să-și îmbărbăteze colegii, alături de care a ajuns pe locul doi în La Liga, în spatele rivalilor de la Real Madrid. Acesta ar fi și motivul pentru care Xavi îl cere în continuare la echipă pe Dani Alves.
Brazilianul creează o atmosferă bună la echipă și în cadrul vestiarului, iar antrenorul catalanilor este de părere că acest aspect contează foarte mult în viața echipei de pe Camp Nou, notează spaniolii de la Sport.
Dani Alves, om de bază la Barcelona și din vară
Barcelona se confruntă cu mari probleme pe postul de fundaș dreapta, după ce Sergino Dest a fost mai mult accidentat, iar marocanul Nussair Mazraoui de la Ajax ar prefera să meargă la Bayern Munchen în loc să semneze cu formația pregătită de Xavi Hernandez (42 de ani).
Pentru a scăpa de emoții, cei de la Barcelona iau în calcul prelungirea înțelegerii cu Dani Alves, care s-a adaptat perfect pe Camp Nou de la revenire, iar Xavi ar fi extrem de mulțumit de serviciile sale, mai notează ibericii.
Rămâne însă de văzut dacă cele două părți vor ajunge la un nou acord și din vară. Dani Alves a arătat că mai poate la această vârstă la care mulți și-ar fi agățat deja ghetele în cui.
Etichete: real madrid , barcelona , la liga , dani alves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...