Dacă Barcelona vrea să-l ia pe Griezmann, trebuie să vândă trei jucători!
09.03.2018, 16:55Oficialii celor de la FC Barcelona au început deja să pregătească sezonul viitor. După ce în perioada de mercato din iarnă și-au asigurat serviciile lui Coutinho și Yerri Mina, catalanii pregătesc de fapt marea lovitură a verii, aducerea lui Antoine Griezmann (26 de ani). Asta în condițiile în care brazilianul Arthur este practic rezolvat, el urmând a se alătura lotului însă abia în iarna următoare, mai exact ianuarie 2019.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Trupa lui Valverde e dispusă să achite clauza de reziliere a francezului însă în vară, când aceasta se va reduce la jumătate. În prezent, valoarea sa se ridică la 200 de milioane de euro.
Barcelona ia în considerare și un schimb interesant, în caz că nu se găsește o altă soluție, și anume cedarea lui Dembele la schimb cu Griezmann, mai ales că fostul atacant de la Borussia Dortmund nu a jucat prea entuziasmant de când a venit pe Camp Nou, în vară, fiind însă și accidentat o perioadă de timp.
Oricum ar fi, șefii Barcelonei nu ar dori ca suma prea mare achitată pe fotbalist să genereze datorii, mai ales că astfel posibilitatea de a moderniza stadionul scade considerabil. Din vară, de când a fost deschisă piața, Barcelona a cheltuit 436 de milioane de euro. Mai mult de jumătate a însemnat transferurile lui Coutinho și Dembele. Pe de altă parte, vânzările au contribuit doar cu 356 de milioane de euro la vistieria clubului. Rezultă astfel un minus de 80 de milioane de euro care trebuie cumva recuperat.
Asta înseamnă că pentru a echilibra bugetul, se pare că șefii Barcelonei au decis că trebuie să vândă trei jucători. Nu se știe cine sunt aceștia, dar au fost pronunțate mai multe nume. Rafinha pare pe picior de plecare, mai ales că Inter s-a arătat interesată să achite suma de transfer, cifrată la 35 de milioane de euro. Alcacer, Arda Turan, Andre Gomes și Aleix Vidal sunt alți jucători care se pot despărți de Barcelona la vară.
Barcelona intenţionează să-şi modernizeze până în 2021 stadionul, care va avea o capacitate de 105.000 de locuri, iar costurile lucrărilor sunt estimate la 600 de milioane de euro.
IMAGINI CU PROIECTUL STADIONULUI MODERNIZAT
Griezmann și-a prelungit contractul cu Atletico în vara trecută și e scadent în iunie 2022.
foto: Marca
Etichete: fc barcelona , griezmann , griezmann barcelona , griezmann oferte , clauza griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...