Curg ofertele pentru titularii Barcelonei: 90.000.000€ de la o echipă din Premier League!
articol scris de Digi Sport26.03.2024, 16:50
Barcelona continuă să aibă o situație financiară delicată, iar celelalte cluburi de top sunt gata să profite cu vârf și îndesat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Președintele catalanilor, Joan Laporta, a dezvăluit că echipa sa a avut recent oferte pe masă pentru mai mulți titulari, însă le-a refuzat pe toate. Ulterior, clubul de pe Camp Nou a primit o propunere îmbunătățită pentru unul dintre titulari.
Manchester United a oferit 90 de milioane de euro pentru Frenkie de Jong
Săptămâna aceasta, presa spaniolă, citată de englezii de la Football365, a anunțat că Manchester United a trimis o ofertă îmbunătățită pentru Frenkie de Jong.
Nu se știe cât a fost oferta inițială, dar cea nouă este de 90 de milioane de euro, o ofertă bună, având în vedere că olandezul este cotat la 70 de milioane pe site-ul de specialitate Transfermarkt.
Nu este prima dată când "Diavolii Roșii" încearcă să îl cumpere pe De Jong. Mijlocașul central este unul dintre preferații lui Erik ten Hag, iar în vara anului 2022 Barcelona acceptase o ofertă de 85 de milioane de euro. Mutarea a picat, însă, din cauza jucătorului.
Frenkie de Jong a refuzat să plece de la Barcelona în 2022
Transferul din 2022 nu s-a mai făcut după ce De Jong le-a transmis șefilor de pe Camp Nou că nu vrea să plece de la echipă indiferent de suma de transfer sau salariul propus.
Internaționalul olandez a fost transferat de Barcelona în vara anului 2019, pentru suma de 86 de milioane de euro.
Trei trofee a cucerit De Jong alături de catalani: titlul, Cupa Spaniei și Super Cupa Spaniei.
Etichete: barcelona , manchester united , joan laporta , frenkie de jong , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...