Galerie Foto Cum va arăta stadionul de 1,6 miliarde de euro al Barcelonei. O mulțime de facilități pentru fani
articol scris de Digi Sport14.03.2024, 15:55
Barcelona se va întoarce pe Camp Nou în noiembrie 2024, când lucrările la reconstrucția stadionului vor fi finalizate în proporție de 66%.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Lucrările la stadionul catalanilor decurg conform planului, iar totul indică faptul că termenele stabilite de conducerea clubului și compania turcă Limak Construction vor fi respectate.
Camp Nou va avea mai multe spații de relaxare pentru suporteri
Galerie Foto
Espai Barcelona este proiectul de renovare a Stadionului Camp Nou şi altor infrastructuri deţinute de FC Barcelona. Costurile totale se ridică la 1,6 miliarde de euro.
Acest proiect include pe lângă renovarea stadionului, și construcția unui complex sportiv și a Stadionului Johan Cruyff din Joan Gamper care va fi folosit de echipa de tineret.
- Citește și: Inelul trei al stadionului Camp Nou a fost ridicat deja. Barcelona știe când se va întoarce ”acasă”
În plus, în ultimele imagini postate de Barcelona pe pagina oficială a clubului se poate vedea cum va arăta stadionul și în interior. Camp Nou va avea mai multe spații în care suporterii își vor putea petrece timpul sau să servească masa înainte de meci.
Barcelona vrea ca porțile de intrare în stadion să poarte numele legendelor clubului
În noiembrie 2024, Camp Nou va avea o capacitate de 65.000 de locuri. La doar șase luni distanță, reconstrucția arenei va fi gată în proporție de 90%, iar numărul de locuri va fi mărit.
Este important de precizat că Barcelona va reveni pe Camp Nou la cea de-a 125-a aniversare a clubului. În acest context, conducerea catalanilor își dorește ca evenimentul să fie unul cu totul special.
Oficialii plănuiesc ca porțile de intrare în stadion să poarte numele legendelor clubului. De exemplu, poarta cu numărul 10 ar putea purta numele lui Lionel Messi, care a îmbrăcat tricoul cu numărul 10 la Barcelona, sau poarta 20 să fie denumită după Sergi Roberto.
În plus, intenția clubului este ca porțile stadionului să poarte și numele antrenorilor sau președinților, potrivit Sport.es.
Etichete: barcelona , stadion , camp nou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...