Cum l-a găsit Laporta pe Xavi la vestiare, după Barcelona - Inter 3-3
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 10:32
Preşedintele Barcelonei, Joan Laporta, a asigurat că încrederea în antrenorul Xavi şi în jucători "este intactă", după remiza cu Inter Milano (3-3) în urma căreia echipa catalană este aproape de eliminarea din Liga Campionilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Real Madrid - Barcelona e duminică, de la 17:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1
Joan Laporta: "L-am văzut pe Xavi trist și rănit"
Într-un interviu acordat Barca TV, Laporta a vorbit despre situaţia echipei după ultima decepţie din Europa, cu două zile înainte de meciul cu Real Madrid de pe Santiago Bernabeu. Potrivit lui, echipa care va pierde în El Clasico "va ieşi lovită".
"Nu mă aşteptam să fie aşa în acest moment al sezonului" în Liga Campionilor, a recunoscut Laporta, care i-a îndemnat pe jucători să se concentreze pe La Liga înainte de meciul din 26 octombrie cu Bayern Munchen de pe Camp Nou. Preşedintele Barcei are însă în continuare "încredere" în echipă şi în staff-ul tehnic: "Este o echipă în construcţie şi trebuie făcute ajustări. Este intactă încrederea în Xavi şi în jucători, care sunt foarte buni".
În acest sens, a insistat ca proiectul lui Xavi "va progresa" şi "va avea mare succes" în viitor.
Laporta a dezvăluit o scenă pe care a trăit-o cu Xavi după meciul cu Inter: "De obicei cobor la vestiar, l-am văzut trist, atins şi rănit şi asta m-a afectat şi pe mine. L-am văzut atins, dar Xavi are meritul că este imediat pozitiv atunci când este o situaţie complicată".
Din acest motiv, Laporta s-a arătat optimist în perspectiva meciului de duminica viitoare cu Real Madrid în care speră ca jucătorii să-şi revină după semieşecul cu Inter. "Pentru această echipă este o mare ocazie să arate ce poate", a spus oficialul, care nu exclude întăriri în mercato de iarnă.
Barcelona este lider în La Liga, cu 22 de puncte după 8 etape, cu golaveraj mai bun decât a doua clasată, Real Madrid.
Etichete: fc barcelona , joan laporta , xavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...