Cum a fost numit Florentino Perez de agentul lui Modric, după ce a luat decizia în cazul croatului
articol scris de Digi Sport19.05.2024, 13:33
Deși era de așteptat ca Luka Modric (38 de ani) să plece de la Real Madrid la finalul acestui sezon, deoarece contractul fotbalistului croat ajungea la final, situația acestuia s-a schimbat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florentino Perez s-a întâlnit personal cu Luka Modric, iar după o întâlnire de aproape trei ore care a avut loc la baza de pregătire a clubului, cele două părți au ajuns la un acord de principiu.
Astfel, cel mai probabil, Modric își va prelungi contractul pentru încă un an cu Real Madrid, după care se va retrage din fotbal.
Vladica Lemic, agentul lui Modric, despre Florentino Perez: ”Cel mai bun președinte din istoria fotbalului”
În urmă cu o săptămână, agentul lui Luka Modric, Vladica Lemic, declara că nu există nimic clar în ceea ce privește viitorul lui Luka Modric.
Acum, acesta a acordat un interviu spaniolilor de la Marca, iar după ce situația mijlocașului croat s-a schimbat, acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa clubului și a lui Florentino Perez, pe care l-a numit cel mai bun președinte din istoria fotbalului.
”Cel mai probabil, Modric va mai rămâne un an la Real Madrid și va continua să scrie istorie.
Real Madrid este cel mai bun club din lume și este condus de cel mai bun președinte din istoria fotbalului”, a declarat Vladica Lemic, conform celor de la Marca.
- 531 de meciuri a jucat Luka Modric pentru Real Madrid, perioadă în care a marcat 39 de goluri și a pasat decisiv de 86 de ori.
Luka Modric rămâne la Real Madrid
Balonul de Aur din 2018 își va putea îndeplini, astfel, visul, de a se retrage de la Real Madrid.
Mundo Deportivo scrie că e ultimul contract din cariera lui Luka Modric, decis să se retragă la finalul stagiunii următoare, la 39 de ani.
Luka Modric n-a ținut cont de partea financiară când a ales să continue la Real Madrid. A acceptat propunerea clubului spaniol, deși salariul oferit e de 5 milioane de euro pentru un an, cu 50% mai mic decât cel actual.
Etichete: real madrid , luka modric , florentino perez , vladica lemic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...