Cristiano Ronaldo, aproape de semnarea prelungirii contractului cu Real Madrid
21.04.2016, 13:54Cristiano Ronaldo e la un pas de semnarea prelungirii contractului cu Real Madrid. Înţelegerea dintre două părţi e scadentă în 2018 şi obiectivul este ca CR7 să prelungească până în 2020 şi, practic, să îşi încheie cariera pe "Santiago Bernabeu".
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Conform marca.com, Ronaldo şi Florentino Perez au început discuţiile în urmă cu o lună, după ce oficialii grupării "blanco" au fost impresionaţi de forma arătată de Cristiano, chiar dacă acesta a ajuns la 31 de ani.
Ronaldo şi-a prelungit ultima oară contractul cu Real în 2013, pentru un salariu net de 21 de milioane de euro. Atunci, a căzut de acord cu ibericii în iunie, dar totul a fost făcut oficial trei luni mai târziu.
Chiar dacă în această iarnă cele două părţi nu au negat cu vehemenţă o eventuală despărţire, venirea lui Zinedine Zidane l-a transformat parcă pe Cristiano, cel care a ajuns între timp la 47 de goluri şi 15 pase decisive, în 43 de meciuri.
Mai mult, "galacticii" au revenit în lupta pentru titlu, fiind la un singur punct în spatele Barcelonei, şi s-au calificat în semifinalele UEFA Champions League.
Totuşi, cu câteva zile în urmă, presa franceză a anunţat că portughezul s-a întâlnit cu șefii lui Paris Saint-Germain și urmează să semneze cu formația de pe Parc des Princes.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...