Video Creşte tensiunea înainte de El Clasico! Manifestanţii convocaţi de Tsunami Democratic se adună în jurul lui Camp Nou
18.12.2019, 17:49Derby-ul dintre Barcelona şi Real Madrid se va disputa într-o atmosferă tensionată - Tsunami Democratic a programat o demonstraţie de protest, iar primii manifestanţi s-au adunat deja în jurul stadionului Camp Nou, cu 4 ore înainte de startul lui El Clasico.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Protestatarii au însemne şi steaguri care proclamă independenţa Cataloniei, iar mesajul afişat va fi "Spania, stai şi vorbeşte".
Intră aici pentru a vedea cum se adună manifestanţii în apropiere de Camp Nou!
Tsunami Democratic, platforma separatiştilor din Catalonia, a publicat instrucţiuni despre modul în care se vor desfăşura protestele - organizaţia a cerut imperativ ca manifestanţii să nu împiedice accesul spectatorilor cărora trebuie să le distribuie fluturaşe.
Tsunami Democratic a solicitat forţelor de ordine să dea dovadă de prudenţă şi calm faţă de acţiunile demonstranţilor, dând asigurări că nu vor exista acte de violenţă.
Va fi cel mai mare dispozitiv de securitate desfăşurat de poliţie - această ediţie din El Clasico este considerată cea mai "blindată" din istorie!
Semnal de alarmă tras de stewarzii de pe Camp Nou
El Clasico a fost amânat din cauza tensiunilor politice, iar pericolul unor mişcări de protest care să afecteze partida dintre Barcelona şi Real Madrid nu a dispărut. Stewarzii care vor fi mobilizaţi pe Camp Nou trag un semnal de alarmă înaintea partidei, dezvăluind că nu s-au luat suficiente măsuri de securitate pentru un meci considerat de risc maxim.
"Suntem îngrijoraţi de faptul că nu s-au adoptat măsuri mai drastice având în vedere climatul politic creat de Tsunami Democratic, unul ideal pentru acţiuni violente. Ne temem că terenul ar putea fi invadat de suporteri, iar noi nu suntem echipaţi coresounzător. Nu avem mănuşi, veste de protecţie, căşti şi scuturi. Sunt probleme grave, iar noi vom fi neputincioşi.
Este un act iresponsabil ca noi să fim prima forţă de intervenţie. Este un meci de risc maxim, pot fi agresiuni şi multe alte evenimente care implică rănirea multor persoane. Dacă vom fi dotaţi corespunzător, vom putea coopera cu celelate forţe care asigură ordinea. Dar fără aceste mijloace, este o sinucidere curată ca noi să fim plasaţi în linia întâi," a declarat un reprezentant al firmelor particulare de securitate.
3.000 de forţe de ordine pregătite să intervină dacă apar probleme
Comisarul şef Eduard Sallent, cel care va coordona forţele de securitate la acest meci, a susţinut o conferinţă de presă în care a precizat că din informaţiile avute, "e puţin probabil ca meciul să fie întrerupt, dar e posibil. Va fi un cordon de siguranţă care va fi activat în două faze. Primul de dimineaţă, la o distanţă mai mare de Camp Nou pentru a garanta sosirea jucătorilor şi a arbitrilor".
Etichete: barcelona real madrid , camp nou , atmosfera el clasico , tsunami democratic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...