Coutinho, "gaura neagră" din bugetul Barcelonei. Catalanii merg din ușă în ușă pentru a scăpa de brazilian
articol scris de Digi Sport06.06.2021, 09:36
FC Barcelona a fost afectată serios de pandemie, iar clubul încearcă acum să revină pe linia de plutire.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Noul președinte al FC Barcelona, Joan Laporta, încearcă cu orice preț să-i găsească o nouă echipă lui Philippe Coutinho în această vară, deoarece brazilianul a devenit "o gaură neagră" în bugetul clubului.
Coutinho, "gaura neagră" din bugetul Barcelonei. Catalanii merg din ușă în ușă pentru a scăpa de brazilian
Coutinho încasează circa 9 milioane de euro pe an de la FC Barcelona, iar în prezent se află în Brazilia, unde se recuperează după ultima accidentare. Mundo Deportivo anunță că FC Barcelona negociază intens cu mai multe echipe din Premier League pentru a scăpa de Coutinho în această perioadă de mercato.
Everton ar fi cea mai interesată de transferul lui Coutinho, iar catalanii ar accepta să-l vândă și în schimbul a 40 de milioane de euro. Coutinho a fost achiziționat de FC Barcelona în ianuarie 2018, în schimbul a 120 de milioane de euro. Pe lângă această sumă, Barcelona a mai plătit între timp și bonusuri în valoare de 15 milioane de euro, scriu spaniolii.
Antrenorul Ronald Koeman ar vrea să-l păstreze pe Coutinho, deoarece brazilianul a părut că se simte cel mai bine sub comanda olandezului, însă situația financiară a clubului îl obligă pe Laporta să renunțe la mijlocaș.
- Coutinho mai are contract cu FC Barcelona până în 2023
- Cota de piață a brazilianului se ridică acum la 40 de milioane de euro, conform Transfermarkt
- Coutinho a adunat 90 de meciuri în tricoul Barcelonei, pentru care a marcat 23 de goluri și a pasat decisiv în 14 rânduri
- Coutinho s-a accidentat pe 29 decembrie 2020, la genunchi
VIDEO Ultimul gol marcat de Coutinho pentru FC Barcelona, pe 29 noiembrie 2020
Etichete: philippe coutinho , mercato , jucatori barcelona , coutinho barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...