Coşmar fără de sfârşit pentru Real Madrid! Încă un jucător s-a "rupt"
18.01.2019, 23:33Ghinioanele se ţin lanţ de Real Madrid. Keylor Navas s-a accidentat şi nu va putea fi folosit în partida cu Sevilla, de sâmbătă. Accidentarea e una grea pentru Solari, în condiţiile în care Courtois e într-o cursă contra-cronometru pentru a fi apt.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urmă cu o săptămână, Courtois s-a accidentat, iar oficialii Realului au anunţat că fostul goalkeeper al lui Chelsea va lipsi 10 zile. Keylor Navas, care nu a avut aproape deloc şanse să demonstreze ce poate în mandatul lui Solari, avea o şansă bună să se impună, dar s-a accidentat.
Real Madrd - Sevilla: infirmeria plină
Potrivit Mundo Deportivo, costaricanul are o problemă la adductorii piciorului stâng, iar clubul a anunţat că starea sa va fi monitorizată în zilele următoare. Solari speră că nu vor fi probleme cu recuperarea lui Courtois, altfel va avea mari emoţii în perspectiva partidei cu Sevilla.
Astfel, Navas se alatură unei liste importante de jucători accidentați, după Karim Benzema, Gareth Bale, Marco Asensio, Llorente, Mariano Diaz și Toni Kroos.
Real Madrid - Sevilla se joacă sâmbătă, de la ora 17:15, în direct pe Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Etichete: real madrid , accidentari real madrid , real madrid keylor navas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...