Cordoba nu se gândește să-și vândă golgheterul: “Vrem ca Florin să rămână aici!”
25.11.2015, 18:01Florin Andone are o toamnă excelentă în tricoul Cordobei, confirmată și de golul din urmă cu o săptămână, din amicalul României cu Italia, încheiat la egalitate, 2-2. Formația andaluză nu se gândește să-și vândă golgheterul chiar dacă e dorit de mai multe formații din Primera.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andone a marcat de șase ori în acest sezon, în Segunda, a fost declarat jucătorul lunii octombrie în a doua divizie spaniolă și e considerat omul decisiv pentru formația care ocupă locul doi în clasament, după 14 etape. Cotat la două milioane de euro, atacantul român e urmărit de mai multe echipe, dar clubul său spune că nu e de vânzare. Surse apropiate Cordobei susțin însă că, pentru cel puțin 5 milioane de euro, se poate negocia.
Miercuri, Javier Jimenez, vicepreședintele clubului, a declarat că fotbalistul în vârstă de 21 de ani e netransferabil: “Nu ne dorim să plece nici el, nici alt jucător. Vrem ca Florin să rămână aici. Toți jucătorii vrem să continue și după perioada de transferuri din iarnă.”
Andone a marcat în weekend golul etapei în Segunda, în deplasarea de la Tenerife, după o cursă solitară de 60 de metri.
Etichete: florin andone , florin andone cordoba , florin andone transfer , florin andone gol tenerife
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...