Contra: "Un punct nu e bun, mai ales când eşti în avantaj de trei ori"
15.03.2014, 14:09Cosmin Contra a debutat pe banca celor de la Getafe într-un meci nebun cu şase goluri, unul reuşit chiar de Marica, şi doi jucători eliminaţi (VIDEO AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Madrilenii au fost de trei ori în avantaj, dar apărarea i-a trădat de fiecare dată şi au pierdut victoria pe final, când au fost egalaţi. Chiar şi-aşa, jucătorii sunt încântaţi de venirea românului, care şi-a pus imediat amprenta pe jocul echipei.
"Un punct nu este bun, mai ales când eşti în avantaj de trei ori. Un punct nu este bun, dar trebuie să îl luăm ca pe un rezultat pozitiv. Lumea este alături de echipă, am marcat trei goluri, jucătorii şi-au dorit enorm. Dar e bine că am avut atitudine, jucătorii şi-au dorit să câştige până în ultima clipă, acum trebuie să gândim pozitiv, trebuie să corectăm greşelile cât mai repede posibil, pentru că imediat avem altă partidă", a declarat Cosmin Contra.
Pentru antrenorul român şi Getafe urmează o perioadă crucială. Madrilenii au ajuns la 12 meciuri fără victorie şi sunt în pericol de retrogradare, aşa că partida cu Bilbao, de sâmbăta viitoare, transmisă în direct la Digi Sport, poate fi decisivă.
"Vreau să mulţumesc suporterilor pentru că au venit la stadion şi au încurajat echipa. Eu am venit să muncesc aici, să încerc să o scoatem la capăt şi sper să reuşim. Împreună putem face asta. Mi-ar fi plăcut să debutez cu o victorie, însă, din păcate, nu am reuşit, aşa că acum trebuie să ne liniştim, să corectăm greşelile şi apoi să mergem la Bilbao şi să facem un joc bun şi să câştigăm", a conchis Contra.
Etichete: la liga , getafe , cosmin contra , contra debut getafe , getafe-granada 3-3 , debut contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...