Contra dă piept cu ”lanterna roșie” și poate să urce în clasament: ”Nu trebuie să le dăm nicio șansă”
03.10.2014, 09:57După trei înfrângeri consecutive, echipa lui Cosmin Contra, Getafe, s-a reîntâlnit cu succesul duminica trecută, în etapa a șasea din La Liga, câștigând cu 1-0 acasă, cu Malaga. ”Albaștrii” au reușit să iasă din zona minată a clasamentului și au urcat până pe locul 14. Astăzi, vineri, 3 octombrie, formația românului poate face un nou salt, dacă o învinge pe lanterna roșie Cordoba, de la ora 22:00, într-un meci disputat tot pe teren propriu, transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși andaluzii nu au bătut pe nimeni în acest sezon, Cosmin Contra tot nu consideră că va avea un meci ușor. ”Guriță” știe, însă, că are nevoie ca de aer de cele trei puncte și susține că elevii săi trebuie să vadă meciul ca pe o finală pentru a le obține.
„Când s-a terminat meciul de duminică, deja ne gândeam la Cordoba. Chiar dacă e doar etapa a șaptea, este o finală. Trebuie să facem o treabă bună și să nu le dăm nicio șansă”, a declarat Cosmin Contra într-o conferință de presă.
„Acestea sunt întotdeauna partide dificile. Mereu spun că cele mai grele meciuri sunt contra echipelor care sunt în situație dificilă în clasament. În ultimele partide au progresat mult din punct de vedere defensiv. Au remizat în ultima etapă și au avut ocazii multe. Este o finală, jucăm cu o echipă din coada clasamentului”, a mai adăugat antrenorul român.
Antrenorul echipei din Cordoba este fostul jucător al Barcelonei Albert Ferrer, iar Contra crede că acesta le-a imprimat jucătorilor săi filosofia de joc blaugrana.
”În ultimele patru meciuri au încercat să joace fotbal. Este filosofia pe care le-a imprimat-o Ferrer de la Barcelona. Este un rival care, deși e pe ultimul loc, a arătat că trebuia să aibă mai multe puncte. Joacă un fotbal bun și are jucători dezechilibranți. Trebuie să fim foarte atenți”, a încheiat ”Guriță”.
Contra nu-i va avea la dispoziție, din motive diferite, pe Pedro Leon, Jordi Codina și Alvaro Vazquez, dar pe listă revine Angel Lafita, absent cu Malaga din motive medicale.
Meciul Getafe-Cordoba este ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 diseară, de la ora 22:00.
Etichete: finala , la liga , cosmin contra , clasament , andaluzi , getafe cordoba , meci greu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...