James Rodriguez vrea deja să plece din Spania! Ofertele au apărut imediat
articol scris de Digi Sport03.11.2024, 11:15
James Rodriguez (33 de ani) a revenit în această vară în fotbalul european când a semnat cu Rayo Vallecano, formație pentru care joacă și românul Andrei Rațiu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Columbianul cu 108 de selecții la națională a jucat în sezonul precedent în Brazilia, la Sao Paulo, dar în august a semnat un contract valabil până în vara anului 2025 cu formația din La Liga.
James Rodriguez vrea să plece de la Rayo Vallecano în iarnă. Lazio și cluburi din Turcia îl urmăresc
Rodriguez a venit la Rayo Vallecano cu mari speranțe și credea că va prinde mai multe minute în tricoul noii sale echipe pentru a-și reveni la forma din trecut. Columbianul a bifat doar cinci meciuri pentru echipa din La Liga în care a strâns 123 de minute și a luat o decizie radicală.
Potrivit Marca, James Rodriguez vrea să plece de la Rayo Vallecano în iarna și se pare că nu ar duce lipsă de oferte.
Lazio, formație din Serie A, ar fi început să îl urmărească pe columbian. De asemenea, mai multe echipe din Turcia ar fi interesate de Rodriguez.
- 5 milioane de euro este cota de piață a internaționalului columbian, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
James Rodriguez nu s-a putut adapta în Qatar
Înainte să semneze cu Sao Paolo, fostul superstar al lui Real Madrid a petrecut un an la Olympiacos, iar în sezonul 2021/2022 a jucat alte 12 luni pentru Al-Rayyan. Perioada petrecută în Qatar nu i-a priit deloc columbianului, iar după 16 meciuri a revenit în Europa.
Mijlocașul a acordat un interviu în cadrul căruia a povestit de ce i-a fost atât de greu să se adapteze în Golf.
"Traiul și cultura din Qatar sunt foarte dificile, a fost o țară în care mi-a fost greu să mă adaptez. Știți că în fotbal toată lumea e dezbrăcată complet atunci când face duș. Dar colegii mi-au spus 'Nu poți să faci așa'. Mi-a fost frică.
Toată lumea mănâncă acolo cu mâinile, ceea ce pentru mine a fost greu. Mi-au zis să fac și eu la fel și le-am zis 'Nu, mersi'. Am cerut tacâmuri și mi-au spus 'Nu, cu mâna'. Le-am zis 'Sunteți nebuni, n-o să fac așa ceva'", a povestit Rodriguez, citat de presa britanică.
Etichete: rayo vallecano , james rodriguez , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...