Concluziile lui Xavi, după primul sezon ca antrenor la Barcelona: ”Sunt o persoană exigentă”
23.05.2022, 12:29Xavi Hernandez (42 de ani) a vorbit despre primul sezon ca antrenor pe banca echipei FC Barcelona, după înfrângerea din ultima etapă cu Villareal, scor 0-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul spune că nu poate zâmbi pentru parcursul Barcelonei din acest sezon, dar se declară totuși mulțumit de calificarea echipei în grupele UEFA Champions League.
Xavi Hernandez: ”Nu putem accepta un alt sezon fără trofeu”
După ce primul sezon se poate spune că a fost de acomodare pentru Xavi Hernandez, tehnicianul a dezvăluit care sunt planurile grupării blaugrana pentru următorul.
”Nu sunt fericit, dar sunt mulțumit. În noiembrie, clubul era într-o formă proastă, dar ne-am calificat în Liga Campionilor și vom juca în Supercupă. Precum clubul, sunt o persoană exigentă, am făcut lucruri grozave, dar nu ne-am îmbunătățit suficient. Nu putem accepta un alt sezon fără trofeu. Vom câștiga trofee în sezonul viitor.
Am vorbit cu președintele și cu directorul sportiv. Trebuie să schimbăm unele lucruri, asta e clar. Echipa trebuie consolidată. Credem că clubul va putea face toate schimbările de care avem nevoie. Acum că ne-am îndeplinit obiectivele, credem că vom putea face ceea ce trebuie pentru a întări echipa așa cum ne dorim pentru sezonul viitor”, a declarat Xavi Hernandez, potrivit BarcaTV.
FC Barcelona - Villarreal 0-2. ”Submarinul Galben” merge în Europa după victoria pe Camp Nou
În minutul 7, Ferran Torres a încercat poarta lui Rulli cu un șut expediat din apropierea porții, însă portarul lui Villarreal nu a avut probleme.
Busquets a avut și el o șansă importantă de gol în minutul 20, dar șutul său de la marginea careului a trecut peste poarta lui Rulli.
Scorul a fost deschis în minutul 41, când Dani Parejo îl angajează pe Alfonso Pedraza care preia balonul și înscrie în poarta lui Ter Stegen.
După câteva minute, Ferran Torres putea marca, dar Rulli i-a refuzat golul atacantului celor de la Barcelona.
Villarreal și-a dublat avantajul în minutul 55, când Moi Gomez a profitat de o greșeală a lui Adama Traore și a trimis un șut imparabil la poarta lui Ter Stegen.
În minutul 73, Frenkie De Jong a trimis cu capul în poarta lui Rulli, însă reușita sa a fost anulată după un ofsaid semnalat la Ansu Fati.
Barcelona a mai avut o ocazie importantă prin Memphis Depay până la finalul partidei, dar nici atacantul olandez nu a putut puncta pentru formația blaugrana.
Catalanii încheie sezonul pe locul 2 cu un total de 73 de puncte și și-au asigurat locul în Champions League, în timp ce ”Submarinul Galben” va evolua în sezonul următor în Conference League, după ce a încheiat sezonul doar pe locul 7, cu 59 de puncte.
VIDEO Rezumat FC Barcelona - Villareal 0-2
Etichete: fc barcelona , villarreal , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...