"Clauza ciudată" pe care Antoine Griezmann o are la Atletico Madrid. Transferul său definitiv ar deveni obligatoriu
articol scris de Digi Sport22.08.2022, 13:34
Antoine Griezmann (31 de ani) a fost împrumutat la Atletico și în sezonul 2022/2023, după ce campionul mondial și-a petrecut ediția precedentă tot pe Wanda Metropolitano, sub aceeași formă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Francezul are o situație neclară la gruparea iberică și nu știe dacă în stagiunea viitoare va mai fi jucătorul lui Atletico Madrid.
Clauza care îi obligă pe cei de la Atletico Madrid să-l cumpere pe Antoine Griezmann
Presa din Spania anunță că în contractul de împrumut al lui Antoine Griezmann de la Barcelona la Atletico Madrid există o clauză care i-ar obliga pe cei de pe Wanda Metropolitano să-l cumpere pe atacant.
Mai exact, dacă francezul are o medie de 30 de minute jucate pe meci la finalul sezonului, atunci în mod automat cei de la Atletico trebuie să-i achite Barcelonei 40 de milioane de euro pentru transferul definitiv al fotbalistului din Hexagon.
El a jucat în primele două etape fix 29 de minute pentru madrileni, însă media va fi în creștere, mai ales dacă Diego Simeone îl va titulariza.
Antoine Griezmann regretă perioada petrecută la Barcelona
La începutul anului, Griezmann a mărturisit că perioada de pe Camp Nou nu a fost așa cum și-ar fi dorit, lucru ce l-a determinat să își dorească revenirea pe Wanda Metropolitano.
”Adevărul este că am jucat foarte bine la Real Sociedad, iar, apoi, la Atletico Madrid, am crescut din punct de vedere sportiv, dar și personal, cu soția și copiii mei.
Asta te ajută să fii mult mai relaxat și să te bucuri de fiecare moment. Apoi, m-am transferat la Barcelona. Din cauza anumitor circumstanțe, lucrurile nu au fost atât de bune pe cât mă așteptam.
Din acest motiv mi-am dorit să revin, să joc pentru Cholo (n.red. Diego Simeone) și pentru Atletico din nou. Asta mi-am dorit cel mai mult.
Adevărul este că mă bucur să fiu aici și îmi doresc să pot continua. Sper ca Atletico să mă dorească atât timp cât voi putea ține pasul cu meciurile și voi juca la un nivel înalt”, a declarat Antoine Griezmann pentru Transfermarkt.
Etichete: atletico madrid , barcelona , transfer , antoine griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...