Cine e Militao, primul transfer la Real Madrid de la revenirea lui Zidane. Valoarea i-a crescut de peste 12 ori în 6 luni
14.03.2019, 14:18Eder Militao este primul transfer făcut de Real Madrid de la revenirea lui Zinedine Zidane, sub a cărui comandă va ajunge pe 1 iulie 2019. Astfel, fundașul de 21 de ani este cel cu care madrilenii au început o adevărată revoluție, așa cum a anunțat presa spaniolă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Valoarea brazilianului a explodat, pur și simplu. A fost cumpărat în august 2018 de la Sao Paulo, cu 4 milioane de euro și a semnat pe 5 ani cu Porto. Acum, la jumătate de an distanță, Real a plătit exact clauza de reziliere, 50 de milioane de euro, adică de peste 12 ori mai mult decât achitase Porto. Și fosta sa echipă, Sao Paulo, va primi 10 la sută din acest transfer, adică 5 milioane de euro. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 35 de milioane de euro.
Pentru FC Porto, Militao a debutat rapid, în septembrie 2018, când a și dat o pasă de gol. Primul gol pentru Porto l-a marcat pe 28 noiembrie 2018, în meciul cu Schalke, 3-1, din faza grupelor Champions League. În campionatul Portugaliei, Militao a marcat prima dată pe 3 ianuarie 2019, în victoria din deplasare cu Desportivo Aves.
Eder Militao, primul transfer la Real Madrid, de la revenirea lui Zidane
Militao este un jucător crescut de Sao Paulo, pentru care a debutat la profesioniști în mai 2017, la 19 ani și pentru care a adunat 37 de meciuri. Caracterizat drept un fundaș central modern și puternic (1,86 metri), care citește bine jocul, brazilianul e titular în defensiva lui FC Porto, echipă care domină campionatul portughez, dar poate juca și în partea dreaptă a defensivei, poziție pe care a debutat la Sao Paulo.
Dorit de Chelsea, Manchester United sau Barcelona, Militao a ajuns în cele din urmă la Real Madrid, putându-i călca pe urma lui Pepe, un alt fundaș central de origine braziliană care a făcut carieră la Real Madrid după ce a urmat același traseu și cu care Militao este acum coleg la Porto.
Eder Militao a debutat deja la naționala mare a Braziliei, în septembrie 2018, într-un amical cu El Salvador. A fost integralist și a jucat fundaș dreapta în partida încheiată cu victoria la scor a echipei lui Tite, 5-0.
În acest sezon, Militao a jucat în 33 de meciuri oficiale pentru Porto și a marcat de trei ori.
Etichete: zinedine zidane , transferuri real madrid , eder militao , militao real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...