Video Celta - Atletico 0-4. Prima victorie a sezonului pentru echipa lui Simeone
10.09.2016, 16:53Atletico Madrid a obţinut prima victorie din noul sezon, 4-0 cu Celta Vigo, în deplasare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce a obţinut doar două remize în primele două runde din La Liga, echipa lui Diego Simeone a avut mari emoţii în prima parte a meciului de la Vigo.
Celta a trecut pe lângă gol la doar câteva minute de la începutul meciului, prin Sene, apoi Bongonda nu a reuşit nici el să îl învingă pe Oblak, după ceva mai mult de jumătate de oră de joc.
Partea a doua a adus şi golurile, toate în poarta gazdelor. Koke a deschis scorul în minutul 53, iar finalul de meci i-a aparţinut lui Griezmann.
Francezul a semnat, în minutele 73 şi 80, prima sa dubla de la cea reuşită în semifinala Campionatului European, contra Germaniei.
S-a terminat 4-0, după ce Correa a înscris şi el, cu două minute înainte de final, iar Atletico a bifat primul succes în actuala ediţie de campionat.
ECHIPELE
Celta: Sergio - Hugo Mallo, Cabral, Sergi Gomez, Jonny, Radoja, Wass (Rossi 68), Pablo Hernandez, Sene (Sisto 75), Bongonda (Pape 86), Iago Aspas
Antrenor: E. Berizzo
Atletico: Oblak - Juanfran, Godin, Savic, Filipe Luis, Gabi (Tiago 82), Koke, Carrasco (Correa 68), Griezmann, Fernando Torres (Gameiro 62)
Antrenor: D. Simeone
Etichete: video , atletico madrid , diego simeone , la liga , celta vigo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...