Ce s-a întâmplat cu Vinicius jr înainte de Atletico - Real 1-2. Imaginile care nu s-au văzut în direct
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 13:45
Real Madrid s-a impus, în deplasare, pe terenul celor de la Atletico, scor 2-1, dar înaintea partidei s-a întâmplat un moment emoționant care nu s-a văzut în direct la TV și care l-a avut protagonist pe Vinicius jr.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Ce s-a întâmplat cu Vinicius jr înainte de Atletico - Real 1-2. Imaginile care nu s-au văzut în direct
Vinicius jr (22 de ani), cel care a fost victima rasismului la o televiziune din Spania, după ce Pedro Bravo l-a acuzat că "face pe maimuța" după ce marchează goluri, dar și care a fost avertizat de Koke că vor fi probleme în tribune dacă va sărbători un gol cu dansul său caracteristic, a avut parte de un moment neașteptat înaintea partidei de pe Wanda Metropolitano.
Fotbalistul brazilian a avut parte de mai multe îmbrățișări din partea adversarilor de la Atletico, înainte ca ambele formați să pătrundă pe gazon. În imaginile care nu au fost redate în direct, surprinse în zona vestiarelor, Vinicius jr a avut parte de un moment emoționant.
Conaționalul său, Matheus Cunha (23 de ani), de la Atletico, a început să danseze când s-a întâlnit cu Vinicius, după care cei doi s-au îmbrățișat. Secvența a fost postată pe Twitter chiar de Cunha iar filmulețul s-a viralizat în timp record.
Și Felipe Monteiro s-a apropiat de extrema ”galacticilor” și l-a îmbrățișat pe acesta. Coechipierul lui ”Vini”, Eder Militao a sesizat momentul și l-a salutat pe Felipe, dar și pe Cunha.
VIDEO cu rezumatul partidei Atletico - Real 1-2
Derapaj rasist la adresa lui Vinicius Jr! Cum a reacționat Neymar
Koke, căpitanul celor de la Atletico Madrid, a declarat la conferința de presă premergătoare partidei cu Real Madrid că vor fi probleme în tribune dacă Viniciun Jr va sărbători un gol cu dansul său caracteristic.
În cadrul emisiunii El Chiringuito, Pedro Bravo, președintele Asociației Spaniole a Agenților, a avut un derapaj rasist la adresa atacantului lui Real Madrid și l-a pus la zid pentru felul în care își sărbătorește golurile, considerând dansul brazilianul drept o lipsă de respect față de ceilalți jucători.
”Dacă vrei să dansezi samba, te duci la Carnavalul de la Rio. Aici ce trebuie să faci este să îi respecți pe ceilalți jucători și să nu mai faci pe maimuța”, a declarat Pedro Bravo, potrivit Mundo Deportivo.
Multe voci din lumea fotbalului i-au luat apărarea lui Vinicius, iar printre aceștia s-a aflat și Neymar, starul celor de la Paris Saint Germain. Colegul lui Vini Jr de la naționala Braziliei l-a încurajat pe starul lui Real Madrid prin intermediul rețelelor sociale.
”Dansează, Vini Jr”, i-a scris Neymar lui Vinicius, iar răspunsul atacantului de la Real Madrid a fost prompt: ”Întotdeauna!”.
Real Madrid a anunțat că Vinicius Junior și-a luat cetățenia spaniolă
Anunțul că brazilianul deține de acum și cetățenia spaniolă a fost făcut de clubul condus de Florentino Perez, prin intermediul unui scurt comunicat.
Vinicius Junior a obținut cetățenia spaniolă după ce a fost nevoit să depună un jurământ.
”Real Madrid C. F. anunță că jucătorul nostru brazilian Vinicius Junior a depus un jurământ de credință față de Constituția Spaniei, vineri, 2 septembrie, dobândind astfel naționalitatea spaniolă din acel moment”, a transmis Real Madrid, pe siteul oficial.
Extrema stângă a reușit să se impună în primul 11 al lui Carlo Ancelotti, a cărui încredere a răsplătit-o cu vârf și îndesat. Brazilianul a fost vital atât pentru titlul din La Liga, cât și pentru cucerirea trofeului Champions League.
Etichete: real madrid , atletico madrid , atletico real 1-2 video , vinicius jr , matheus cunha , vinicius jr rasism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...