Ce o așteaptă pe România: un adversar al ”Tricolorilor”, cel mai bun marcator din campionatul Spaniei!
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 17:39
Ucraina face parte din grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, România și Slovacia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul titular al ucrainenilor este Artem Dovbyk, vârful în vârstă de 26 de ani care joacă pentru Girona.
Artem Dovbyk, adversarul României de la EURO 2024, golgheter în La Liga
Artem Dovbyk a fost titular de drept din atacul revelației Girona, echipa din Catalonia care a obținut calificarea în UEFA Champions League.
Atacantul din Ucraina a jucat un rol extrem de important în parcursul celor de la Girona, întrucât a marcat de nu mai puțin de 24 de ori în acest sezon de La Liga.
Chiar dacă Sorloth îl depășise cu o etapă înainte de final, după ce a înscris de 4 ori cu Real Madrid și a ajuns 23 de reușite, Dovbyk și-a luat revanșa și a punctat de 3 ori în victoria cu Granada, scor 7-0, din ultima etapă.
Sorloth a ieșit accidentat în minutul 17 al partidei Osasuna - Villarreal, scor 1-1, iar norvegianul nu a mai putut reveni în cursa pentru trofeul ”Pichichi”, așa cum se numește titlul de golgheter în La Liga.
Bellingham are 19 goluri în acest campionat, iar Lewandowski 18. Cei doi trebuie să marcheze de 5, respectiv 6 ori, în această etapă, pentru a reuși să-l egaleze pe Dovbyk, lucru care este greu de crezut.
Astfel, în proporție de 99,9%, Dovbyk, adversarul României de la EURO 2024, va fi premiat cu titlul de golgheter în La Liga, ediția 2023/2024.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Stadioanele pe care va juca România la EURO 2024: Allianz Arena
Galerie Foto
Stadioanele pe care va juca România la EURO 2024: Rhein Energie
Galerie Foto
Stadioanele pe care va juca România la EURO 2024: Waldstadion
Galerie Foto
Etichete: romania , ucraina , girona , euro 2024 , artem dovbyk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...