Ce lovitură pentru Real Madrid! Prima super mutare după ce va expira interdicția la transferuri
12.11.2016, 11:59Real nu poate să facă transferuri până în vara anului viitor, însă madrilenii își pregătesc de pe acum planurile pentru perioada respectivă de mercato. Florentino Perez s-a decis care va fi prima mutare a Realului: starul lui Juventus, Paulo Dybala.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conducătorul Realului a primit și acceptul lui Zinedine Zidane, care abia îl așteaptă pe Dybala, unul dintre cei mai în formă atacanți din Serie A TIM. Florentino Perez mizează că această mutare ar avea un impact comparabil cu cel pe care l-a avut transferul lui Neymar la Barcelona.
Fan declarat al lui Leo Messi, Dybala a vrut să joace pentru Barcelona, însă catalanii nu au fost niciodată cu adevărat interesați de argentinianul în vârstă de 22 de ani.
"Real își dorește jucători tineri, se vrea și un schimb de generații, dacă ne gândim la Bale, Benzema și Ronaldo. Președintele Perez consideră că Dybala este varianta ideală pentru Real", scriu jurnaliștii de la sport.es, care menționează că transferul are șanse mari să se realizeze în condițiile în care spaniolii l-au ratat pe Paul Pogba, ajuns la Manchester United.
În sezonul precedent, Paulo Dybala a fost al doilea marcator al campionatului Italiei, cu 19 goluri.
Etichete: real transferuri , dybala transfer , dybala real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...