Galerie Foto Ce lasă în urmă Leo Messi și soția sa, după "divorțul" de FC Barcelona: o casă exclusivistă și un hotel de 4 stele
articol scris de Digi Sport08.08.2021, 22:48
Leo Messi (34 de ani) a confirmat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că se desparte de FC Barcelona, club pentru care a activat timp de 21 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Messi este așteptat să semneze cu PSG în următoarele zile, după ce FC Barcelona nu și-a permis să-i înregistreze noul contract din cauza problemelor financiare din cadrul clubului. Messi a recunoscut că Barcelona va rămâne casa lui, iar în viitor vrea să revină sub o formă sau alta în cadrul clubului.
Pe lângă cele 35 de trofee câștigate și 672 de goluri marcate, Messi va lăsa în urmă o casă în valoare de 6,1 milioane de euro, situată în suburbia exclusivistă Castelldefels. Proprietatea lui Messi are un mic teren de fotbal, o piscină, o sală de forță dotată cu ultimele accesorii moderne, plus un teren de joacă pentru cei trei copii ai săi și ai soției sale, Antonella Roccuzzo.
Messi lasă în urmă o casă de 6,1 milioane de euro în Barcelona
Galerie Foto
În același cartier se află și casa pe care Luis Suarez a cumpărat-o după ce a semnat cu FC Barcelona. Chiar dacă Suarez a ajuns la Atletico, iar Messi va pleca în alt campionat, cei doi nu au scos la vânzare casele de lux.
Hotelul de patru stele al lui Messi, de lângă Barcelona
De asemenea, Messi are în Catalonia și o afacere: un hotel de patru stele în Sitges, un orășel aflat la 35 de kilometri de Barcelona.
Fotbalistul a investit 29 de milioane de euro în hotelul aflat la 100 de metri de plajă, unde o cameră costă în jur de 117 euro pe noapte.
Galerie Foto
Deasupra hotelului, pe acoperiș, există un Sky Bar, unde turiștii se pot relaxa la piscină sau să privească Marea Mediterană de sus.
Hotel MiM, așa cum se numește, are un centru spa de ultimă generație, cu saună, băi turcești, dușuri senzoriale și o piscină de agrement.
Leo Messi, în lacrimi la conferința de presă de ”adio” la Barcelona: ”Eu și familia mea voiam să rămânem aici”
Messi a intrat in sala de conferință în lacrimi, pentru a spune ”adio” clubului la care a activat timp de 21 de ani. În 2000 a fost transferat argentinianul la grupele de juniori de pe Camp Nou, iar în 2005 a debutat pentru echipa mare.
”Anul trecut știam ce voi spune, dar anul ăsta nu eram pregătit. Atât eu, cât și familia mea voiam să rămânem aici, să stăm acasă și să ne bucurăm de viața pe care o avem în Barcelona de atâția ani. Toți anii aceștia pe care i-am avut au fost extraordinari. Am fost toată viața mea aici, încă de când aveam 13 ani. După 21 de ani plec cu soția mea și cei 3 copii catalani-argentieni ai mei. Nu pot promite că nu mă voi întoarce pentru că aceasta este casa mea.
Sunt total recunoscător tuturor coechipierilor, tuturor oamenilor, sunt atât de mulți oameni cărora vreau să le mulțumesc. Am dat totul pentru acest club încă din prima zi când am sosit și sunt atât de recunscător pentru toată dragostea pe care mi-au oferit-o oamenii”, a spus starul argentinian.
Galerie Foto
VIDEO Ultimul gol marcat de Messi pentru FC Barcelona
Cifrele lui Leo Messi la FC Barcelona
- 778 de meciuri oficiale
- 672 de goluri
- 305 pase de gol
- 35 de trofee
Etichete: leo messi , messi barcelona , lionel messi , mercato , transfer messi , antonella roccuzzo , hotel messi , plecare messi , castelldefels
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...