Ce echipă își face Real Madrid! O nouă eră "galactică" pe Santiago Bernabeu: primul 11 va fi spectaculos
articol scris de Digi Sport16.10.2021, 13:02
Real Madrid pregătește o campanie spectaculoasă de achiziții în vara lui 2022.
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
- Real Madrid se pregătește cu meciul de la Donețk, cu Șahtior, de marți, transmis în direct la Digi Sport 3, de la ora 22.00.
Ce super transferuri pregătește Real Madrid
Pe lângâ Kylian Mbappe (22 de ani), care își încheie contractul cu PSG în vară și va merge pe Santiago Bernabeu, Florentino Perez mai are și alte nume mari pe listă.
Paul Pogba (28 de ani), un alt campion mondial cu Franța în 2018, este și el foarte aproape de Real Madrid. Agentul Mino Raiola intermediază această mutare, care are șanse foarte mari să se concretizeze în vară, când mijlocașul rămâne și el liber de contract, scrie ABC.
Madrilenii îi oferă lui Pogba un salariu de 14 milioane de euro pe sezon, iar jucătorul lui Manchester United este nerăbdător să joace și la echipa de club alături de conaționalii săi Karim Benzema și Kylian Mbappe, mai scrie sursa citată.
Antonio Rudiger ar putea fi un alt chilipir, deoarece și el are contractul cu Chelsea scadent în vară. Stopperul german este un alt jucător care poate ajunge gratis pe Berenabeu.
Casemiro, Toni Kroos și Luka Modric au fost "stăpâni" la mijlocul terenului pentru vicecampioana Spaniei, indiferent de antrenor, însă pare că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat.
Perez este dispus să scape de Casemiro, care este dorit atât de PSG, cât și de echipe din Premier League. Spaniolul are și un înlocuitor pregătit, în persoana lui Aurelien Tchouameni, care ar cere un salariu mult mai mic decât al brazilianului, estimat la 12 milioane de euro.
Tchouameni a impresionat în sezonul trecut la AS Monaco, lucru care l-a adus și în atenția selecționatei Franței, pentru care a jucat deja 5 meciuri. Închizătorul monegascilor este cotat la 35 de milioane de euro de către site-ul de specialitate Transfermarkt.
- Cum ar putea arăta Real Madrid în sezonul viitor: Courtois - Carvajal, Militao, Rudiger, Alaba - Camavinga, Valverde (Tchouameni), Pogba - Mbappe, Benzema, Vinicius
Paul Pogba a fost deja ofertat de Real Madrid
Președintele de la Real Madrid vrea să transfere în principal jucători liberi de contract și, atât Kylian Mbappe, cât și Paul Pogba se află în această situație.
Contractul francezului cu ”diavolii roșii” va expira în vara următoare, iar mai multe echipe de top din Europa, precum PSG și Juventus, au făcut coadă pentru Paul Pogba care nu a acceptat încă ofertele de prelungire ale lui Manchester United.
Potrivit Mundo Deportivo, Florentino Perez îl dorește pe Pogba pe Santiago Bernabeu, însă nu este dispus să facă eforturi financiare imense pentru a obține semnătura jucătorului francez.
Aceeași sursă precizează că Real Madrid i-a oferit lui Pogba un contract prin care ar urma să încaseze 14 milioane de euro pe sezon și un bonus la semnătură de 30 de milioane de euro. Se pare că madrilenii sunt hotărâți să nu pluseze pentru fotbalistul francez, iar Pogba și agentul său, Mino Raiola, știu despre intențiile clubului din La Liga.
Etichete: real madrid , paul pogba , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a găsit o...