Ce a putut să le strige Isco fanilor Realului. Momentul i-a fost fatal: "Situația lui e disperată!" Prima pagină din AS
14.12.2018, 09:54Isco (26 de ani) are zilele numărate la Real Madrid. AS scrie azi pe prima pagină că mijlocașul este ca și plecat de la gruparea de pe Santiago Bernabeu. "Isco e cu un picior afară" titrează cotidianul madrilen, care susține că fotbalistului i-a fost fatal conflictul cu fanii de la meciul cu CSKA Moscova (0-3).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ce le-a spus Isco fanilor lui Real Madrid
Sursa citată scrie că, după ce a ratat din poziție de 1 la 1 cu Akinfeev, Isco s-a întors către fanii care îl fluierau și le-a strigat: "Ce e! Ce vreți! L***giii dracului!".
Pentru ca tacâmul să fie complet, Isco a refuzat, câteva minute mai târziu, banderola de căpitan, în momentul în care Marcelo a fost înlocuit.
Episoadele petrecute în meciul cu CSKA Moscova i-au pecetluit soarta lui Isco la Real Madrid, scrie AS, care anunță că "situația mijlocașului e disperată".
Clubul este nemulțumit și de forma slabă arătată de Isco sub comanda noului antrenor, care, ce-i drept, nici nu i-a dat foarte multe șanse. Solari l-ar fi pedepsit pe Isco și l-ar fi lăsat pe bancă în multe meciuri din cauza "atitudinii nepotrivite" a fotbalistului.
"Situația lui Isco e extrem de delicată. Nici măcar relația cu greii echipei nu e una bună. Întrebat despre episodul cu banderola, după meciul cu CSKA, Marcelo a replicat sec: 'Mi-a spus că trebuie să i-o dea lui Carvajal. Motivul nu-l cunosc'.", mai scriu cei de la AS, care anunță că Real Madrid este dispusă să asculte oferte pentru fotbalistul său.
- Isco a ajuns la Real Madrid iunie 2013
- 30 de milioane de euro a plătit Real Madrid celor de la Malaga pentru Isco
- 34 de selecții și 12 goluri are Isco pentru Spania
- 26 de ani are Isco
Etichete: real madrid , isco , santiago solari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...