Ce a putut să facă Antoine Griezmann după Real Madrid - Atletico Madrid 3-7
27.07.2019, 16:00Antoine Griezmann este supărat pe şefii lui Atletico Madrid, dar rămâne cu inima alături de gruparea rojiblanco. Spaniolii de la AS dezvăluie că fostul star al echipei lui Diego Simeone a dat "like" postării de pe contul oficial al lui Atletico, în care se elogia victoria categorică în faţa marii rivale, Real Madrid, cu 7-3, la New York.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aprecierea lui Griezmann a venit imediat după încheierea amicalului din Statele Unite, semn că a urmărit meciul, chiar dacă a doua zi noua sa echipă, Barcelona, avea şi ea un meci de pregătire în Japonia cu Vissel Kobe, echipa lui Andres Iniesta.
Antoine Griezmann este întristat de litigiul dintre Atletico şi Barcelona
Griezmann a recunoscut că este extrem de afectat de scandalul izbucnit între fostul său club şi gruparea catalană din cauza sa. Barcelona a achitat clauza de reziliere în valoare de 120 de milioane de euro, dar Atletico pretinde încă 80 de milioane pe motiv că înţelegerea cu jucătorul a avut loc înainte de data de 1 iulie.
"Mă doare, mă doare enorm pentru că am făcut orice mi-a cerut clubul să fac. Înainte să anunţ că vreau să plec, ne-am întâlnit, am stat de vorbă, totul a fost clar. Acum, nu mai respectă ceea ce am stabilit şi nu înţeleg de ce", a mărturisit mijlocaşul.
Antoine Griezmann a povestit cum a aşteptat un telefon de la Barcelona
Francezul a anunţat că vrea să părăsească pe Atletico de la mijlocul lunii mai, dar mutarea la Barcelona s-a produs două luni mai târziu. Griezmann recunoaşte că a avut emoţii că nu va mai fi căutat de catalani, mai ales după ce au apărut în presă speculaţii despre faptul că nu este dorit de unii jucători, în frunte cu Messi.
"După ce am luat decizia să plec de la Atletico, ştiam că viitorul meu era neclar. Au fost meciurile de la naţională, apoi vacanţa, şi când am fost sunat în sfârşit de cei de la Barcelona am fost incredibil de fericit pentru că era singura mea opţiune.
Ştiu ce s-a scris despre faptul că vestiarul nu mă agreează, dar nu e adevărat. Chiar dacă ar fi fost aşa, i-aş fi cucerit cu goluri, cu pase de gol, cu buna mea dispoziţie, dar am fost primit foarte bine". a replicat Griezmann într-un interviu acordat cotidianului Elmundo Deportivo.
Antoine Griezmann va înfrunta echipa lui Diego Simeone pe 1 decembrie pe Wanda Metropolitano şi este convins că fanii nu vor fi deloc amabili cu el.
"Va fi dificil, dar îi înţeleg pe suporteri. Eu am fost devotat clubului, coechipierilor, antrenorului şi fanilor, pentru că mi-au dat totul în perioada petrecută acolo," a spus Griezmann.
Etichete: atletico madrid , diego simeone , antoine griezmann , barcelona lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...