Caz închis! Ce se întâmplă după ce Bellingham a fost acuzat că l-a numit "violator" pe Greenwood
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 15:22
La finalul meciului de campionat (2-0 pentru Real), din etapa a 20-a, Getafe a trimis o plângere observatorului de meci cu privire la acest fapt, în care Jude Bellingham l-ar fi numit "violator" pe Mason Greenwood.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma plângerii clubului, La Liga a urmat procedura obişnuită şi a solicitat un raport de citit pe buze pentru a investiga incidentul, pe care l-a transferat comisiei de disciplină care are competenţele pentru judecarea cazului.
Nu s-a putut dovedi că Bellingham l-a numit violator pe Greenwood
La mai bine de o lună de la acel meci, MARCA a anunțat ce decizia a fost luată în cazul Bellingham - Greenwood. După mai multe analize din partea experților, aceștia au constatat că nu se poate spune cu exactitate că fotbalistul lui Real Madrid a rostit acele cuvinte jignitoare, astfel că nu va suporta nicio sancțiune.
Greenwood, o mare speranţă a fotbalului englez, fusese arestat în ianuarie 2022, după ce pe reţelele de socializare au fost postate fotografii şi videoclipuri în care apărea o tânără cu faţa însângerată şi vânătăi pe corp.
El a fost acuzat de aceeaşi reclamantă de tentativă de viol şi agresiune pentru fapte care ar fi fost comise în 2021, precum şi de comportament de control şi coerciţie, fapte ce au început conform acuzării în 2018.
Eliberat în februarie 2022, apoi reîncarcerat pentru că nu a respectat obligaţiile controlului judiciar, atacantul a fost eliberat din nou în octombrie 2022.
Etichete: real madrid , getafe , greenwood , bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...