Câte două etape de suspendare pentru Mourinho şi Ronaldo
22.05.2013, 17:35Comisia de Disciplină a Federaţiei Spaniole de Fotbal i-a sancţionat pe Jose Mourinho şi Cristiano Ronaldo cu câte două etape de suspendare în Cupa Regelui, după eliminările suferite de cei doi lusitani în finala competiţiei vineri, 17 mai, în partida cu Atletico Madrid (2-1 pentru echipa lui Simeone).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mourinho, care a fost eliminat de arbitrul Clos Gomez se va putea, astfel, aşeza pe banca echipei sale în meciurile din campionat rămase, cu Real Sociedad, în deplasare (în etapa 37) şi cu Osasuna, acasă (în etapa 38, ultima a ligii spaniole).
Mourinho nu va fi afectat de suspendare, pentru că pleacă în această vară
Tehnicianul portughez a primit suspendarea în Cupa Regelui astfel încât ar avea interzis pe bancă în primele două partide din cupă din sezonul viitor. Cum Mourinho va pleca, însă, în această vară, suspendarea nu-l va afecta în niciun fel.
Nu la fel se poate spune despre atacantul Cristiano Ronaldo, care a primit acelaşi număr de etape de suspendare şi va rata primele două meciuri din Cupa Regelui în ediţia viitoare.
Ronaldo a primit un meci de suspendare pentru cumul de galbene în Cupă (a luat "galben" în finala cu Atletico) şi un alt meci de suspendare pentru "roşul" direct încasat în acelaşi meci, la faultul asupra lui Gabi, conform articolului 123 din Codul Disciplinar al Federaţiei Spaniole de Fotbal.
Etichete: sanctiune , jose mourinho , atletico madrid , cristiano ronaldo , suspendare , cupa regelui , portughezi , clos gomez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...